Nou Art. 12. - Metodologie din 2025 privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de antepreşcolari/preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular pentru anul şcolar 2026-2027

M.Of. 1135

În vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2025
Art. 12
(1)Propunerile privind numărul de locuri pentru programul educaţional "A doua şansă" - învăţământ primar se realizează de unităţi de învăţământ care au autorizat să funcţioneze provizoriu/acreditat nivelul primar.
(2)Propunerile privind numărul de locuri pentru programul educaţional "A doua şansă" - învăţământ secundar se realizează de unităţi de învăţământ liceal care au autorizaţie de funcţionare provizorie/acreditare prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării pentru nivelul 3 de calificare.
(3)Propunerile privind numărul de locuri pentru stagiile de pregătire practică (720 de ore) se realizează pe baza opţiunilor exprimate în scris de către absolvenţi ai programului educaţional "A doua şansă". Propun astfel de locuri doar unităţile de învăţământ care au autorizaţie de funcţionare provizorie/acreditare prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării pentru nivelul 3 de calificare.
(4)Pentru anul şcolar 2026-2027 nu se mai propun locuri pentru învăţământul profesional, inclusiv dual. Începând cu 1 septembrie 2026, formaţiunile de studiu de nivel profesional funcţionează în lichidare până la finalizarea nivelului.