Art. 2. - Procentul de 16% se aplică, separat, fiecărei categorii de personal: - Metodologie din 2024 ŞI CRITERIILE privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2024

M.Of. 380

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Aprilie 2024
Art. 2
(1)Numărul maxim de gradaţii care pot fi acordate se calculează astfel: din numărul rezultat prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice auxiliare, respectiv a 16% din totalul posturilor didactice de predare, totalul posturilor de conducere şi îndrumare şi control ocupate în luna februarie 2024, conform programului EduSal, la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti, comunicat de Ministerul Educaţiei, se scade numărul de gradaţii acordate personalului didactic aflate în plată la 1 septembrie 2024, având în vedere că gradaţia de merit se acordă pe o perioadă efectivă de 5 ani. La calcul nu se iau în considerare perioadele de suspendare a plăţii gradaţiei de merit din motive neimputabile angajatului sau ca urmare a rezervării postului didactic/catedrei în baza prevederilor art. 184 alin. (1)-(7) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, şi se respectă încadrarea în numărul maxim de gradaţii de merit aprobate la momentul revenirii pe post.
(2)Procentul de 16% se aplică, separat, fiecărei categorii de personal:
a)personal didactic de predare;
b)personal didactic de conducere, îndrumare şi control;
c)personal didactic auxiliar.
(3)În situaţia în care personalului didactic i se modifică locul sau felul muncii cu păstrarea calităţii de personal didactic calificat, la nivelul aceluiaşi judeţ/al municipiului Bucureşti, acesta îşi păstrează gradaţia de merit.
(4)Personalul didactic beneficiar al gradaţiei de merit, detaşat în alt judeţ/municipiul Bucureşti, îşi păstrează gradaţia de merit, în condiţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(5)Cadrele didactice beneficiare ale gradaţiei de merit pretransferate/transferate în alt judeţ/municipiul Bucureşti îşi păstrează gradaţia de merit, cu încadrarea în numărul maxim de gradaţii de merit aprobate pentru anul respectiv la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti în care s-au pretransferat/transferat.
(6)La solicitarea unităţii/instituţiei de învăţământ în care cadrul didactic beneficiar al gradaţiei de merit s-a pretransferat prin schimb de posturi pe baza consimţământului scris în alt judeţ/municipiul Bucureşti în timpul anului şcolar, inspectoratul şcolar acordă în continuare gradaţia de merit câştigată, cu încadrarea în numărul maxim de gradaţii, cu respectarea prevederilor alin. (1).
(7)Personalul didactic care, ulterior obţinerii gradaţiei de merit în alt judeţ decât cel în care este titular/angajat pe perioadă nedeterminată, revine la postul pe care este titular sau se detaşează în alt judeţ/municipiul Bucureşti îşi păstrează gradaţia de merit, cu încadrarea în numărul maxim de gradaţii de merit pentru anul respectiv la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti în care a revenit sau s-a detaşat.
(8)Personalului didactic auxiliar transferat conform dispoziţiilor art. 32 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau detaşat potrivit dispoziţiilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile alin. (5)-(7).
(9)În situaţia în care personalul didactic, menţionat la alin. (5)-(7), beneficiar al gradaţiei de merit, nu se încadrează în numărul maxim de gradaţii de merit aprobate pentru anul respectiv la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti în care s-a pretransferat/transferat/detaşat, acordarea gradaţiei de merit se suspendă până la data de 31 august a anului şcolar în curs. Plata gradaţiei de merit se reia începând cu data de 1 septembrie a următorului an şcolar, cu respectarea condiţiei încadrării în numărul maxim de gradaţii de merit aprobate pentru anul respectiv la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti în care persoana respectivă s-a pretransferat/transferat/detaşat, până la împlinirea celor 5 ani de plată efectivă.
(10)Personalul didactic auxiliar, beneficiar al gradaţiei de merit, având norma de bază constituită din fracţiuni de post corespunzătoare unor funcţii didactice auxiliare diferite, beneficiază de gradaţia de merit calculată la întreaga normă de bază.