Capitolul 4 - 4. Reguli şi principii - Metodologie din 2024 de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice
M.Of. 946
În vigoare Versiune de la: 20 Septembrie 2024
CAPITOLUL 4:4. Reguli şi principii
Art. 6
(1)OTS are obligaţia de a transmite ANRE, la termenele şi în formatele stabilite, datele şi informaţiile necesare acesteia pentru stabilirea veniturilor reglementate, respectiv a tarifelor de transport.
(2)Veniturile pentru serviciul de transport aferente fiecărui an al unei perioade de reglementare se determină şi se aprobă pentru OTS anterior începerii perioadei de reglementare. Acestea se comunică OTS odată cu tarifele aprobate pentru primul an al perioadei de reglementare.
(3)Veniturile aprobate se corectează conform prevederilor prezentei metodologii. Valoarea acestor corecţii este luată în considerare la stabilirea veniturilor reglementate.
Art. 7
(1)Toate datele necesare determinării veniturilor sunt transmise de OTS exprimate în termeni reali, respectiv în valori monetare aferente anului de referinţă al fiecărei perioade de reglementare.
(2)Efectul inflaţiei asupra costurilor este acoperit prin considerarea RI conform prevederilor prezentei metodologii.
Art. 8
ANRE analizează fundamentarea costurilor şi veniturilor aferente serviciului de transport al energiei electrice solicitate de OTS pentru fiecare an al perioadei de reglementare şi stabileşte veniturile reglementate.
Art. 9
În procesul de analiză şi determinare a venitului aprobat, ANRE ia în considerare solicitarea transmisă de OTS pentru perioada de reglementare p + 1, ţinând seama în principal de:
a)standardul de performanţă şi alte cerinţe impuse OTS conform legislaţiei în vigoare;
b)evoluţia cantităţilor de energie electrică introdusă în reţeaua electrică de transport, respectiv, după caz, în reţelele de distribuţie a energiei electrice, extrasă din reţele, introdusă în RET, prognozate şi justificate la începutul perioadei de reglementare de OTS;
c)evoluţia consumului propriu tehnologic reglementat în reţeaua electrică de transport, corelat cu cantitatea de energie electrică prognozată a fi introdusă în RET;
d)planul de investiţii şi de dezvoltare a reţelei electrice de transport fundamentat de OTS şi analizat de ANRE conform reglementărilor specifice;
e)rata reglementată a rentabilităţii, aplicată bazei reglementate a activelor reţelei electrice de transport;
f)stabilitatea tarifelor;
g)taxele stabilite de autorităţile centrale sau locale;
h)dezvoltarea unei reţele inteligente care să promoveze creşterea eficienţei energetice, a siguranţei în alimentare şi integrarea armonioasă în piaţă.
Art. 10
OTS ţine evidenţa separată a tuturor contribuţiilor financiare încasate, a veniturilor obţinute din alocarea capacităţilor de interconexiune transfrontalieră şi a costurilor şi veniturilor aferente comercializării excedentului de capacitate de fibră optică. Valoarea acestora este transmisă la ANRE, conform machetelor de monitorizare a activităţii OTS prevăzute în reglementările în vigoare.
Art. 11
(1)OTS este obligat să organizeze:
a)evidenţa contabilă separată pentru fiecare activitate reglementată;
b)evidenţa contabilă separată pentru activităţile nereglementate.
(2)Evidenţele contabile prevăzute la alin. (1) trebuie să permită ANRE cunoaşterea fiecărui element de venit şi cost pentru activităţile reglementate şi pentru activităţile nereglementate.
(3)ANRE are dreptul să solicite detalierea oricărui element de cost sau venit cuprins în evidenţele contabile transmise de OTS.
Art. 12
(1)Fiecărei activităţi desfăşurate de OTS i se atribuie costurile directe şi i se alocă o cotă-parte aferentă din costurile comune, respectiv costurile indirecte şi cele generale ale societăţii.
(2)OTS alocă costurile comune între serviciul de transport reglementat şi celelalte servicii reglementate/nereglementate, folosind o metodă de alocare a costurilor care respectă următoarele principii:
a)cauzalitatea economică - atribuirea costurilor acelor activităţi care le determină;
b)obiectivitatea - atribuirea costurilor fără urmărirea unui interes ori obţinerii unui beneficiu nemeritat al societăţii;
c)transparenţa - atribuirea pe bază de reguli definite şi care să permită identificarea costurilor atribuite fiecărei activităţi;
d)continuitatea - atribuirea pe baza unor reguli care se păstrează în timp; regulile pot fi modificate numai în cazuri necesare şi justificate, cu aprobarea prealabilă a ANRE.
(3)Costurile alocate conform prevederilor alin. (2) se utilizează pentru calculul veniturilor propuse de OTS pentru serviciul de transport.
Art. 13
(1)OTS furnizează în cadrul documentaţiilor de fundamentare a veniturilor reglementate explicaţii detaliate şi justificări cu privire la identificarea categoriilor de costuri şi a activităţilor şi modul de alocare a costurilor conform prevederilor art. 12.
(2)ANRE controlează corectitudinea alocării costurilor în vederea evitării subvenţiilor încrucişate între serviciul reglementat de transport şi alte servicii prestate de OTS.
(3)În cazul în care constată că alocarea costurilor pe activităţi nu respectă prevederile prezentei metodologii, ANRE solicită OTS şi acesta are obligaţia să efectueze corecţiile necesare în termenul solicitat.
Art. 14
La calculul tarifelor de transport, orice cost/venit justificat asociat activităţii de transport este luat în considerare o singură dată.
Art. 15
(1)Pentru a fi considerate costuri justificate economic, costurile efectuate de OTS trebuie să fie necesare, oportune, eficiente şi să reflecte condiţiile pieţei, astfel:
a)necesar - să existe nevoia obiectivă a OTS de a realiza acel cost;
b)oportun - amânarea costului este de natură a produce prejudicii OTS şi/sau clientului;
c)eficient - realizarea costului este de natură a aduce beneficii viitoare OTS şi clientului;
d)să reflecte condiţiile pieţei - costul realizat de către OTS trebuie să reflecte cele mai bune condiţii ale pieţei, existente la data realizării şi în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(2)OTS are obligaţia să transmită, la solicitarea ANRE, în termenul stabilit, documentele care justifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1).
(3)ANRE are dreptul să refuze motivat recunoaşterea integrală sau parţială a unor costuri pentru care nu au fost transmise documentele solicitate conform prevederilor alin. (2) sau a celor pentru care, prin documentele transmise de OTS conform prevederilor alin. (2), nu se confirmă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1).
Art. 16
La determinarea venitului reglementat nu se includ următoarele costuri:
1.a) cheltuieli de exploatare finanţate din fonduri şi împrumuturi nerambursabile, din ajutoare primite, contribuţii, subvenţii, plusuri la inventar ori alte surse nerambursabile;
2.b) cheltuieli aferente activităţilor corespunzătoare schemei de sprijin de tip bonus pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă;
3.c) cheltuieli aferente racordării noilor utilizatori, care se suportă de către terţi prin aplicarea tarifelor aferente activităţii de racordare;
4.d) cheltuieli cu despăgubiri plătite utilizatorilor pentru nerespectarea prevederilor standardului de performanţă pentru serviciul de transport al energiei electrice;
5.e) cheltuieli cu despăgubiri plătite pentru pagubele sau accidentele cauzate persoanelor fizice sau juridice, în situaţiile în care instanţa de judecată stabileşte că au fost produse din vina OTS;
6.f) cheltuieli cu pierderi din creanţe şi debitori diverşi;
7.g) cheltuieli cu impozit pe monopolul natural;
8.h) cheltuieli financiare;
9.i) cheltuieli cu provizioane şi ajustări de orice natură;
10.j) cheltuieli realizate şi capitalizate, care la determinarea venitului-ţintă iniţial au fost luate în considerare în cadrul costurilor de operare şi mentenanţă controlabile şi necontrolabile;
11.k) cheltuieli de exploatare aferente bunurilor pentru care OTS a cedat folosinţa unui terţ, cu excepţia cheltuielilor aferente imobilizărilor corporale de natura clădirilor, utilizate ca sedii şi puncte de lucru pentru activitatea de transport al energiei electrice, a căror folosinţă a fost cedată parţial unui terţ;
12.l) cheltuieli de judecată şi alte cheltuieli asociate (taxă timbru, onorariu expert, onorariu avocaţial etc.);
13.m) cheltuieli privind materialele recuperate;
14.n) cheltuieli nedeductibile fiscal, cu excepţia celor prevăzute expres de prezenta metodologie drept cheltuieli care se includ în venitul reglementat;
15.o) cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor corporale şi necorporale;
16.p) cheltuieli cu amenzi şi penalităţi aplicate OTS;
17.q) cheltuieli cu donaţii, sponsorizări şi subvenţii acordate de OTS;
18.r) cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţiuni de capital;
19.s) cheltuieli cu majorări de întârziere;
20.t) cheltuieli reprezentând salarii/indemnizaţii/sume compensatorii acordate cu ocazia încetării contractului individual de muncă, raportului de serviciu sau mandatului angajaţilor cu funcţii de conducere şi persoanelor care au calitate de membru în consiliile de administraţie/supraveghere/directorate şi alte consilii de conducere, cu excepţia salariilor/indemnizaţiilor/sumelor compensatorii acordate angajaţilor în baza unui program de restructurare a societăţii, aprobat conform prevederilor legale în vigoare;
21.u) cheltuieli de personal reprezentând sume acordate directorilor generali şi membrilor consiliilor de administraţie/supraveghere/directoratelor şi altor consilii de conducere ca bonus, prime etc. pentru îndeplinirea indicatorilor de performanţă individuală, precum şi alte facilităţi rezultate din derularea contractelor de mandat, care depăşesc 20% din valoarea retribuţiei acestora;
22.v) contribuţii aferente fondului de salarii, conform obligaţiilor şi în limita valorilor/procentelor stabilite prin legislaţia primară în vigoare, aferente cheltuielilor salariale prevăzute la lit. t) şi u);
23.w) cheltuieli de exploatare aferente mijloacelor fixe obţinute de OTS prin realizarea unor investiţii care nu au fost recunoscute de ANRE ca justificate;
24.x) cheltuieli cu amortizarea contabilă; se includ în venitul reglementat costurile cu amortizarea reglementată aferentă activelor;
25.y) cheltuieli de exploatare anuale aferente activităţilor/serviciilor care sunt internalizate în timpul perioadei de reglementare şi care depăşesc valoarea cheltuielilor corespunzătoare efectuării acestora cu terţii, înregistrată de OTS în anul anterior celui în care a avut loc internalizarea;
26.z) cheltuieli de exploatare anuale aferente activităţilor care sunt externalizate în timpul perioadei de reglementare şi care depăşesc valoarea cheltuielilor corespunzătoare efectuării acestora în cadrul societăţii, înregistrată de OTS în anul anterior celui în care a avut loc externalizarea;
27.aa) cheltuielile aferente contractelor având ca obiect reprezentarea OTS ori servicii de consultanţă sau asistenţă în domeniul reglementării;
28.bb) cheltuieli rezultate dintr-un contract încheiat cu societăţi afiliate corespunzătoare profitului acordat societăţii afiliate pentru partea subcontractată de acesta;
29.cc) veniturile/costurile cauzate de investiţii financiare în alte activităţi în afara serviciului de transport.
Art. 17
Se consideră costuri nejustificate la recunoaşterea în tarifele de transport:
a)cheltuieli pentru care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 15;
b)costurile prevăzute la art. 16 care nu se includ în venitul reglementat;
c)costurile realizate care nu respectă prevederile reglementărilor în vigoare;
d)diferenţele în plus între cheltuielile raportate în machetele de monitorizare transmise la ANRE şi cele din balanţa anuală contabilă sau situaţiile financiare anuale ale OTS depuse la unităţile teritoriale ale ministerului de resort, cu excepţia unor situaţii obiective justificate.
Art. 18
Reducerea costurilor aferente lucrărilor de mentenanţă faţă de costurile prognozate nu se consideră câştig de eficienţă şi nu se include în mecanismul stimulativ de împărţire a câştigului de eficienţă între OTS şi clienţii serviciului de transport al energiei electrice, prevăzut la art. 89.
Art. 19
Costurile de operare şi mentenanţă controlabile şi necontrolabile sunt analizate de ANRE în vederea evitării recunoaşterii costurilor nejustificate.
Art. 20
Tarifele de transport sunt aprobate anual de ANRE pentru OTS, cu excepţia cazurilor în care devin aplicabile prevederile art. 21 alin. (2).
Art. 21
(1)ANRE are dreptul să corecteze datele luate în considerare la fundamentarea tarifelor de transport pentru o perioadă de reglementare sau pentru un an, cu anunţarea prealabilă a OTS asupra motivelor şi cu respectarea principiilor prezentei metodologii, în cazul în care constată că:
a)stabilirea tarifelor s-a efectuat pe baza unor informaţii dovedite a fi incorecte sau incomplete, furnizate de OTS;
b)există greşeli de calcul în stabilirea tarifelor sau erori/omisiuni în stabilirea veniturilor reglementate, inclusiv erori de prognoză în stabilirea veniturilor reglementate;
c)un cost justificat, asociat serviciului de transport, a fost inclus de mai multe ori;
d)au intervenit schimbări legislative importante ori schimbări în privinţa structurii proprietăţii activelor OTS, care conduc la modificarea semnificativă a costurilor aferente serviciului de transport;
e)au intervenit variaţii semnificative ale preţurilor pe piaţa de energie electrică, care conduc la modificarea importantă a costurilor aferente serviciului de transport.
(2)Situaţia prevăzută la alin. (1) necesită ajustarea/corectarea veniturilor reglementate, recalcularea şi aprobarea noilor tarife aplicate de OTS.
(3)În situaţia prevăzută la alin. (1) ANRE poate considera un factor care corectează diferenţele de venit înregistrate pentru perioada de întârziere; factorul de corecţie este inclus în tarifele aprobate pe o perioadă definită de ANRE.