Art. 99. - Metodologie din 2024 de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice
M.Of. 946
În vigoare Versiune de la: 20 Septembrie 2024
Art. 99
(1)În anul de referinţă al perioadei de reglementare p + 1 ANRE stabileşte valoarea prognozată a costului cu achiziţia energiei electrice pentru acoperirea CPT pentru fiecare an al perioadei, luând în considerare cantitatea de CPT reglementată prognozată şi preţul prognozat stabilit conform art. 104, costul cu tranzitele suplimentare de energie electrică din reţelele electrice de 110 kV alocate OTS stabilit conform art. 105 şi costul cu eliminarea congestiilor stabilit conform art. 106.
(2)În primul an al perioadei de reglementare p + 1 valoarea costului cu achiziţia energiei electrice pentru acoperirea CPT şi a costului cu eliminarea congestiilor prevăzute la alin. (1) se recalculează prin reconsiderarea valorilor-ţintă CPT pe baza datelor realizate aferente anului de referinţă şi a costului realizat recunoscut cu eliminarea congestiilor pentru anul de referinţă.
(3)Cantitatea de CPT reglementată prognozată pentru un an t se determină ca produs între cantitatea prognozată de energie electrică introdusă în RET şi ţinta de CPT reglementat (%) pentru anul respectiv.