Art. 9. - Art. 9: Cooperarea în vederea formării profesionale a persoanelor fizice din cadrul SAL responsabile cu soluţionarea litigiilor - Metodologie din 2024 de stabilire a sistemului de cooperare la nivel naţional şi european între entităţile de soluţionare alternativă a litigiilor (SAL) şi autorităţile naţionale şi europene însărcinate cu punerea în aplicare a legislaţiei privind protecţia consumatorilor

M.Of. 106

În vigoare
Versiune de la: 6 Februarie 2024
Art. 9: Cooperarea în vederea formării profesionale a persoanelor fizice din cadrul SAL responsabile cu soluţionarea litigiilor
(1)Entităţile SAL pot oferi sesiuni de formare pentru persoanele fizice responsabile de SAL în conformitate cu art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 38/2015 şi vor putea coopera cu alte entităţi SAL în vederea desfăşurării în comun a unor astfel de activităţi. Entitatea SAL va notifica altă entitate SAL în acest sens, aceasta din urmă având obligaţia să răspundă în termen de 30 de zile.
(2)În formarea persoanelor fizice responsabile SAL se va avea în vedere instruirea acestora cu privire la particularităţile domeniului în care urmează să soluţioneze litigii, pentru a asigura o bună înţelegere a relaţiei consumator-comerciant, în vederea maximizării nivelului de acceptare a soluţionării litigiilor prin SAL.