Art. 34. - Metodologie din 2024 de organizare şi funcţionare a serviciilor de educaţie timpurie complementare
M.Of. 1249
În vigoare Versiune de la: 11 Decembrie 2024
Art. 34
Inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti îndeplineşte următoarele atribuţii specifice privind activitatea serviciilor de educaţie timpurie complementare:
a)asigură încadrarea cu personal didactic de predare pe baza metodologiei specifice, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;
b)asigură formarea continuă a personalului didactic din cadrul serviciului de educaţie timpurie complementar;
c)realizează îndrumarea metodologică şi monitorizarea activităţii personalului didactic din cadrul serviciului de educaţie timpurie complementar;
d)asigură, prin centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, servicii specializate pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale;
e)monitorizează, prin inspecţie şcolară, aplicarea curriculumului naţional specific şi a Reperelor fundamentale în învăţarea şi dezvoltarea copilului de la naştere la 7 ani.