Capitolul ii - Dispoziţii privind fondul reglementării - Metodologie din 2024 de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor la nivelul Ministerului Energiei şi al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor

M.Of. 102

În vigoare
Versiune de la: 5 Februarie 2024
CAPITOLUL II:Dispoziţii privind fondul reglementării
Art. 7: Obiect
Prezenta metodologie stabileşte procedura de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor de către reprezentanţii împuterniciţi cu constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor ai Ministerului Energiei, respectiv ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în legătură cu activitatea de soluţionare alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi.
Art. 8: Dispoziţii generale cu privire la activitatea de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor
(1)Faptele prevăzute la art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 38/2015 constituie contravenţii dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, caz în care este sesizat organul de urmărire penală.
(2)În vederea constatării contravenţiilor şi aplicării sancţiunilor în conformitate cu prevederile O.G. nr. 38/2015, reprezentanţii împuterniciţi cu constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor din cadrul structurii SAL a Ministerului Energiei şi reprezentanţii împuterniciţi cu constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului utilizează formularul "Proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor", denumit în continuare proces-verbal.
(3)Modelul formularului "Proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor" pentru reprezentanţii împuterniciţi din cadrul structurii SAL a Ministerului Energiei este cel prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta metodologie.
(4)Pentru reprezentanţii împuterniciţi ai ANPC se vor utiliza modelul şi conţinutul formularului tipizat "Proces verbal de constatare a contravenţiei", ale anexei acestuia, precum şi caracteristicile tehnice ale acestora, destinate utilizării în activitatea de control a reprezentanţilor împuterniciţi din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, astfel cum sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 103/2010 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor tipizate cu regim special ale procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi ale anexei acestuia, destinate utilizării în activitatea de control, şi a modelului şi conţinutului formularului tipizat cu regim special al autorizaţiei emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor persoanelor fizice şi juridice ce efectuează operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase, cu modificările ulterioare.
(5)Procesul-verbal se întocmeşte în 3 (trei) exemplare, dintre care unul pentru contravenient, unul pentru organul fiscal cu atribuţii în executarea contravenţiei, în conformitate cu prevederile legale incidente, şi unul pentru structura din cadrul Ministerului Energiei sau pentru ANPC.
(6)Procesul-verbal se utilizează la constatarea unor fapte care întrunesc elementele constitutive ale unei contravenţii în conformitate cu prevederile O.G. nr. 38/2015.
(7)Evidenţa proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor întocmite se consemnează în Registrul de evidenţă al proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, elaborat şi actualizat permanent de reprezentanţii împuterniciţi cu constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor din cadrul Ministerului Energiei şi al ANPC.
(8)Aplicarea sancţiunilor se face de către reprezentanţii împuterniciţi cu constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor persoanelor juridice, iar persoanele fizice implicate în săvârşirea contravenţiei pot răspunde disciplinar.
Art. 9: Sancţiunile contravenţionale ce pot fi dispuse de reprezentanţii împuterniciţi cu constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor
(1)Sancţiunea prevăzută la dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 38/2015 este amenda contravenţională.
(2)Amenda contravenţională are caracter administrativ.
(3)Limitele amenzii contravenţionale sunt între 2.000 şi 5.000 lei.
(4)Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat.
Art. 10: Reprezentanţii împuterniciţi cu constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor
Constatarea contravenţiilor, încadrarea acestora şi aplicarea sancţiunilor se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Ministerului Energiei şi ai ANPC cu deplină obiectivitate şi cu respectarea principiilor menţionate la art. 6.