Art. 6. - Art. 6: Principii - Metodologie din 2024 de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor la nivelul Ministerului Energiei şi al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor

M.Of. 102

În vigoare
Versiune de la: 5 Februarie 2024
Art. 6: Principii
Activitatea de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor se desfăşoară cu respectarea următoarelor principii:
a)principiul transparenţei, sub aspectul obligaţiei reprezentanţilor împuterniciţi ai ANPC şi ai Ministerului Energiei de desfăşurare a activităţii de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor într-o manieră deschisă, în care accesul liber şi neîngrădit la informaţiile de interes pentru persoanele controlate constituie regula, iar limitarea accesului constituie excepţia, în condiţiile legii;
b)principiul legalităţii, în sensul că activităţile specifice controlului, de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor, se desfăşoară cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare;
c)principiul obiectivităţii, cu privire la faptul că activităţile realizate în cadrul misiunilor de control sunt guvernate de imparţialitate, evitarea conflictelor de interese, a subiectivismului sau a altor influenţe care să afecteze judecata profesională sau să denatureze concluziile misiunii de control;
d)principiul responsabilităţii, în sensul că reprezentanţii împuterniciţi ai ANPC şi ai Ministerului Energiei care execută activităţi de control răspund pentru corectitudinea constatărilor, precum şi pentru acţiunile derulate în procesul de control;
e)principiul libertăţii şi respectării demnităţii umane cu privire la faptul că în exercitarea activităţii de control trebuie respectate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului;
f)principiul proporţionalităţii, sub aspectul aplicării unei sancţiuni adecvate cu gradul de pericol social al contravenţiei şi corespunzătoare scopului preventiv sau coercitiv urmărit, respectiv ca aplicarea sancţiunii să se realizeze în mod nediscriminatoriu, să fie justificată de obiectivul de interes public urmărit, să fie adecvată pentru a garanta îndeplinirea obiectivului urmărit şi să nu depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv;
g)principiul celerităţii, sub aspectul desfăşurării activităţii de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor, în mod operativ, într-un termen optim şi rezonabil;
h)principiul individualizării/personalizării sancţiunii contravenţionale se realizează pe baza criteriilor de individualizare prevăzute la art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, respectiv sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal;
i)principiul personalităţii sancţiunilor contravenţionale, în sensul că aplicarea acestora nu se poate extinde asupra altor persoane, ci doar asupra acelora care, cu vinovăţie, au neglijat norma contravenţională materială;
j)principiul unicităţii aplicării sancţiunilor contravenţionale, cu privire la faptul că subiectul de drept nu poate fi sancţionat decât o singură dată pentru aceeaşi faptă contravenţională, putându-se aplica doar o singură sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare - principiul "ne bis in idem";
k)principiul oportunităţii în sensul că, prin alegerea unei sancţiuni, agentul constatator trebuie să se asigure că aceasta desăvârşeşte caracterul preventiv, educativ şi/sau represiv al sancţiunii contravenţionale;
l)principiul prevenirii - realizarea efectului disuasiv al sancţiunilor penale sub aspectul modului concret în care se realizează individualizarea sancţiunii, în scopul descurajării contravenientului în a continua activitatea ilicită.