Art. 2. - Art. 2: Obligaţia efectuării unui calcul dublu al drepturilor de pensie, atunci când acest lucru este posibil - Metodologie din 2024 de calcul al drepturilor de pensie în aplicarea prevederilor Regulamentelor (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările şi completările ulterioare, şi (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor Acordului Comercial şi de Cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, şi a prevederilor acordurilor bilaterale de securitate socială la care România este parte, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii

M.Of. 347

În vigoare
Versiune de la: 9 Ianuarie 2025
Art. 2: Obligaţia efectuării unui calcul dublu al drepturilor de pensie, atunci când acest lucru este posibil
(1)Dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia română în vigoare pentru a beneficia de pensie exclusiv prin luarea în considerare a stagiului de cotizare realizat în România, conform prevederilor articolului 52 al Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 883/2004, casa teritorială de pensii calculează două pensii (efectuează dublul calcul):
a)o pensie comunitară naţională, denumită şi prestaţie independentă/autonomă, prin valorificarea exclusivă a stagiului de cotizare realizat în România;
b)o pensie comunitară prorata, prin valorificarea perioadelor de asigurare sau echivalente acestora realizate de solicitant în toate statele membre implicate, cu respectarea metodei mixte totalizare-proratizare.
(2)După efectuarea dublului calcul (cel al pensiei comunitare naţionale şi cel al pensiei comunitare prorata) se compară cele două pensii şi se acordă pensia stabilită în cuantum mai avantajos. În cazul pensiei de urmaş, având în vedere prevederile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 360/2023, se compară numărul total de puncte aferent pensiei naţionale cu numărul total de puncte aferent pensiei comunitare, înaintea aplicării procentului aferent numărului urmaşilor îndreptăţiţi şi a înmulţirii numărului de puncte rezultat cu valoarea punctului de referinţă.