Art. 12. - Art. 12: Plata provizorie a prestaţiilor şi plata în avans a prestaţiilor - Metodologie din 2024 de calcul al drepturilor de pensie în aplicarea prevederilor Regulamentelor (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările şi completările ulterioare, şi (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor Acordului Comercial şi de Cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, şi a prevederilor acordurilor bilaterale de securitate socială la care România este parte, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii

M.Of. 347

În vigoare
Versiune de la: 9 Ianuarie 2025
Art. 12: Plata provizorie a prestaţiilor şi plata în avans a prestaţiilor
(1)Potrivit art. 50 al Regulamentului (CE) nr. 987/2009, orice instituţie competentă implicată în procesul de instrumentare a unei cereri, care stabileşte că solicitantul are dreptul la o pensie comunitară naţională (prestaţie autonomă sau independentă), plăteşte această prestaţie fără întârziere. Această plată este considerată provizorie în cazul în care cuantumul drepturilor de pensie cuvenite solicitantului poate fi influenţat de rezultatul procedurii de investigare a cererii.
(2)În cazul în care o instituţie competentă nu poate acorda solicitantului o pensie comunitară naţională, însă este evident din informaţiile disponibile că solicitantul este eligibil pentru o pensie comunitară stabilită prin metoda totalizare-proratizare din partea respectivei instituţii, acea instituţie va proceda la calcularea unei pensii comunitare proratizate provizorii numai în situaţia în care există suficiente informaţii (dovezi ale stagiului de cotizare realizat în România şi perioade de asigurare sau echivalente acestora confirmate de instituţiile competente ale celorlalte state implicate), prin aplicarea regulilor prevăzute în cadrul prezentei metodologii.
(3)Fiecare instituţie competentă obligată să plătească prestaţii provizorii sau să efectueze o plată în avans a prestaţiilor, în temeiul alin. (1) şi (2), informează fără întârziere solicitantul, atrăgând, în mod explicit, atenţia acestuia asupra naturii provizorii a acestei măsuri şi asupra oricăror drepturi de a recurge la căi de atac în conformitate cu legislaţia pe care o aplică.