Art. 8. - Metodologie din 2023 pentru acordarea şi decontarea de bonuri de carburant şi/sau de bonuri valorice pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice ori pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul, pentru aplicarea art. 24 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

M.Of. 156

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2023
Art. 8
Sumele reprezentând cheltuielile cu bonurile de carburant şi/sau bonurile valorice pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice acordate necuvenit sau cele plătite necuvenit pentru decontarea cheltuielilor de transport, în cazuri precum: deces al persoanei cu handicap, schimbarea gradului de handicap, neîncadrare în grad de handicap grav sau accentuat şi altele, se recuperează în cuantumul întregii valori, în măsura în care nu au fost folosite, pe baza deciziei directorului general/executiv al DGASPC, respectiv a sectorului municipiului Bucureşti, care constituie titlu de creanţă şi care se comunică debitorului în termen de 15 zile de la data emiterii acesteia. Aceasta, împreună cu dovada comunicării către debitor, se transmite organelor fiscale centrale în vederea recuperării sumelor înscrise în titlul executoriu.