Art. 1. - Art. 1 - Metodologie din 2023 de reatestare a competenţei profesionale a asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi a asistenţilor medicali

M.Of. 1161

În vigoare
Versiune de la: 7 August 2025
Art. 1
(1)Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care nu fac dovada unei experienţe profesionale de cel puţin un an în ultimii 5 ani anterior datei solicitării certificatului de membru şi/sau avizului anual pot exercita profesia după reatestarea competenţelor profesionale de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(2)Reatestarea nu este necesară în situaţia asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali aflaţi în primii 4 ani de la dobândirea titlului de calificare obţinut în România sau de la recunoaşterea titlului de calificare obţinut în străinătate.
(3)Prin experienţă profesională se înţelege exercitarea efectivă, în regim salarial/independent/de voluntariat, a activităţilor profesionale, în specialitatea titlului de calificare obţinut cu normă întreagă sau echivalent de fracţii de normă şi cu respectarea condiţiilor de exercitare prevăzute de lege pentru profesia în cauză.