Art. 9. - Metodologie din 2018 privind eliberarea autorizaţiei de sportiv de performanţă

M.Of. 520

În vigoare
Versiune de la: 19 Martie 2024
Art. 9
(1)Federaţiile sportive naţionale pe ramură de sport vor emite norme proprii cu privire la eliberarea autorizaţiei pentru ceilalţi participanţi la activitatea sportivă, care potrivit art. 671 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi (în afară de sportivi): antrenori, medici, asistenţi medicali, maseuri, kinetoterapeuţi, cercetători, arbitri, observatori, operatori video, personal auxiliar şi alte persoane care contribuie la realizarea activităţii sportive, conform regulamentelor şi statutelor proprii ale federaţiilor sportive naţionale.
(2)Procedura emiterii şi a evidenţei autorizaţiei pentru categoriile prevăzute la alin. (1) este similară cu prevederile prezentei metodologii.