Art. 8. - Metodologie din 2018 de monitorizare a pieţei angro de energie electrică

M.Of. 342

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2018
Art. 8
În înţelesul prezentei metodologii, termenii şi expresiile folosite au semnificaţiile următoare:

abuz de piaţă

comportament al participantului la piaţă care implică utilizarea informaţiilor privilegiate în cursul tranzacţionării unui produs angro, respectiv manipularea sau tentativa de manipulare a pieţei de energie - concept reglementat de prevederile art. 3 şi 5 din REMIT

abuz de poziţie dominantă

practică comercială anticoncurenţială în care un participant cu poziţie dominantă se poate angaja pentru a-şi menţine sau întări poziţia pe o piaţă, interzisă de legislaţia din domeniul concurenţei

compartiment de monitorizare

entitate organizatorică distinctă în cadrul ANRE cu atribuţii de monitorizare a pieţei angro de energie electrică

comportament de piaţă anormal

comportament caracterizat de neconcordanţa dintre intenţiile de tranzacţionare ale unui participant pe o componentă a pieţei de energie electrică într-un anumit moment (exprimate prin oferte, notificări) şi manifestările sale anterioare sau datele publice care caracterizează momentul respectiv

comportament de piaţă inadecvat

comportament care se abate de la reglementările în vigoare şi de la procedurile conexe, putând avea un efect negativ asupra eficienţei pieţei angro de energie electrică

date partajate de ACER

setul de date privind produsele energetice angro de energie electrică, raportabile în conformitate cu art. 3 din Regulamentul (UE) nr. 1.348/2014 pentru contractele standardizate şi nestandardizate care, conform memorandumului de înţelegere încheiat între ACER şi autorităţile naţionale de reglementare din UE, vor fi puse la dispoziţia ANRE în mod continuu, în formate prestabilite, doar în cazul îndeplinirii condiţiilor stricte de securitate şi confidenţialitate impuse de ACER

entitate de monitorizare

entitate organizatorică distinctă la nivelul OPEE/OTS, cu atribuţii de monitorizare a pieţelor de energie electrică aflate în administrare

machetă de monitorizare

format prelucrabil, postat pe site-ul http://www.anre.ro/, proiectat pe tip de participant la piaţă, operator de piaţă sau operator de transport şi sistem, destinat completării datelor şi informaţiilor solicitate de ANRE în scopul determinării indicatorilor necesari în activitatea de monitorizare'

persoană care efectuează tranzacţii cu titlu profesional

concept invocat în REMIT şi detaliat în Ghidul de aplicare al REMIT

raportare lunară de monitorizare

machetă de monitorizare completată lunar, în mod individual, de fiecare participant la piaţă căruia i se aplică prevederile prezentei metodologii şi care se încarcă pe portalul ANRE, destinat culegerii de date de la operatorii economici raportori (în conformitate cu instrucţiunile de completare publicate pe site-ul http://www.anre.ro/)