Secţiunea 1 - Modalităţi de culegere - Metodologie din 2018 de monitorizare a pieţei angro de energie electrică
M.Of. 342
Ieşit din vigoare Versiune de la: 19 Aprilie 2018
SECŢIUNEA 1:Modalităţi de culegere
SUBSECŢIUNEA 0:
Art. 28
Activităţile de supraveghere, de evaluare a performanţelor pieţei angro de energie electrică şi de determinare a comportamentului participanţilor pe pieţe, realizate de ANRE prin intermediul compartimentului de monitorizare, se bazează în principal pe culegerea de date/informaţii specifice activităţii de tranzacţionare a participanţilor la piaţă definiţi la art. 7, pe componentele pieţei angro de energie electrică.
Art. 29
Categoriile de date/informaţii solicitate sunt organizate în machete de monitorizare, în funcţie de tipul fiecărui participant la piaţă şi, respectiv, pentru OTS şi OPEE. În anexe sunt detaliate toate tipurile de date/informaţii conţinute de machetele de monitorizare.
Art. 30
În funcţie de conţinutul lor şi de necesităţile de analiză identificate în activitatea de monitorizare, datele/informaţiile colectate pot avea frecvenţă zilnică, săptămânală, lunară, semestrială sau anuală. La cererea scrisă şi justificată a ANRE, datele pot fi colectate punctual, în funcţie de solicitările de raportare sau analiză transmise de diverse instituţii naţionale şi/sau europene sau de necesităţile proprii de reglementare/monitorizare/raportare.
Art. 31
Având în vedere faptul că o parte din datele colectate direct de ANRE de la operatorii economici prevăzuţi la art. 7 lit. a)-f) pe baza machetelor de monitorizare sunt raportate direct către ACER conform REMIT şi pentru a reduce obligaţiile de raportare ale acestora la un nivel minim, se definesc trei etape ale procesului de culegere a datelor aferente tranzacţionării produselor angro de energie electrică:
etapa I - caracterizată prin menţinerea culegerii directe a datelor şi informaţiilor de la participanţii la piaţa angro/OPEE/OTS;
etapa a II-a - caracterizată prin existenţa în paralel a culegerii directe prin machetele de monitorizare (conform etapei I) şi demararea procesului de preluare din baza de date ACER a datelor de tranzacţionare/ofertare a produselor angro de energie electrică, raportabile conform REMIT;
etapa a III-a - caracterizată prin preluarea integrală din baza de date ACER a datelor de tranzacţionare/ofertare a produselor angro de energie electrică, raportabile conform REMIT; în plus, datele/informaţiile care nu sunt raportabile conform REMIT vor fi colectate în continuare în mod direct de la participanţii la piaţa angro/OPEE/OTS.
SUBSECŢIUNEA 1:Etapa I
Art. 32
Până la finalizarea procesului de adaptare a sistemului informatic al ANRE la setul de cerinţe de securitate solicitate de ACER, inclusiv testarea proceselor de preluare şi prelucrare a datelor primite de la ACER la necesităţile de monitorizare a pieţei angro de energie electrică în conformitate cu legislaţia naţională, procesul de culegere a datelor se desfăşoară pe baza culegerii directe de date de la participanţi/OPEE/OTS.
Art. 33
Datele se colectează prin machete de monitorizare individualizate pe fiecare tip de participant la piaţa angro, realizate în funcţie de tipul de licenţă deţinut. Astfel, participanţii la piaţă prevăzuţi la art. 7 lit. a)-g) transmit lunar datele solicitate, pe format electronic (prin încărcarea formatului prelucrabil pe portalul ANRE) şi letric (până la implementarea mecanismului de semnătură electronică), în condiţiile şi termenele prevăzute în instrucţiunile de completare, conform machetelor de monitorizare cuprinse în anexa nr. 1 şi în anexa nr. 3 (macheta A1), postate pe site-ul www.anre.ro.
Art. 34
Participanţii la piaţă respectă întocmai termenele de transmitere, formatele precizate şi celelalte solicitări privind modul de transmitere şi de completare a datelor cuprinse în instrucţiunile de completare ataşate fiecărui tip de model de machetă de monitorizare postată pe site-ul www.anre.ro.
Art. 35
De îndată ce devin activi pe una dintre componentele pieţei angro, participanţii la piaţă prevăzuţi la art. 7 lit. a)-c) sunt obligaţi să transmită către compartimentul de monitorizare din ANRE o înştiinţare privind demararea activităţii de producere/tranzacţionare a energiei electrice sau de furnizare către clienţii finali. În urma primirii înştiinţării respective, compartimentul de monitorizare întreprinde demersurile necesare ca în cel mai scurt timp (maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii respectivei înştiinţări) participantul la piaţă să îşi poată încărca, în contul propriu de pe portalul ANRE, datele proprii în una dintre machetele de monitorizare, în funcţie de tipul principal de activitate pe care îl desfăşoară (producere, furnizare, trading).
Art. 36
În cazul în care un producător de energie electrică deţinător de unităţi de producere dispecerizabile are şi licenţă de furnizare de energie electrică separată, emisă de ANRE, acesta raportează pe macheta de monitorizare specifică producătorilor dispecerizabili inclusiv datele şi informaţiile care îi caracterizează activitatea în calitate de furnizor.
Art. 37
În cazul în care un titular de licenţă de furnizare de energie electrică deţine unităţi de producere nedispecerizabile, acesta raportează datele şi informaţiile care îi caracterizează activitatea în calitate de furnizor, pe macheta de monitorizare specifică furnizorilor de energie electrică.
Art. 38
Culegerea datelor de la participanţii la piaţă se face de ANRE prin intermediul portalului ANRE, în contul fiecărui participant şi în mod excepţional, în cazul unor necesităţi de analiză pe care ANRE le identifică, pe adresa de e-mail destinată primirii raportărilor de la participanţii la piaţă. Datele sunt preluate automat în baza de date naţională organizată la nivelul ANRE conform prevederilor legale.
Art. 39
Machetele de monitorizare se revizuiesc anual, pentru a reflecta prevederile cadrului de reglementare în vigoare sau necesităţile de preluare în baza de date. Acestea se publică pe site-ul ANRE în locaţiile clar definite, fiind însoţite de instrucţiuni de completare specifice. ANRE informează în scris toţi participanţii la piaţă activi la acel moment asupra publicării setului revizuit de machete lunare de monitorizare, cu precizarea modificărilor efectuate.
Art. 40
În scopul desfăşurării activităţii de monitorizare a ANRE, OPEE şi OTS transmit electronic (pe adresa de e-mail dedicată primirii raportărilor de monitorizare), cu frecvenţă zilnică/săptămânală/lunară (în funcţie de specificul datelor transmise) datele/informaţiile prevăzute în anexa nr. 2 şi în anexa nr. 3 (cu excepţia machetei A1). În funcţie de necesităţile de monitorizare, ANRE precizează/agreează împreună cu OPEE sau OTS formatul în care se vor transmite datele.
Art. 41
În plus faţă de raportările periodice de date, la solicitarea scrisă şi justificată a ANRE, OPEE şi OTS transmit şi alte tipuri de date referitoare la pieţele centralizate administrate şi la activitatea participanţilor pe respectivele pieţe, în formatul solicitat de ANRE şi cu termenele de transmitere convenite de ambele părţi. Datele respective pot include şi rezultate ale unor simulări ale funcţionării pieţelor administrate, în ipoteze prestabilite, solicitate de ANRE.
SUBSECŢIUNEA 2:Etapa II
Art. 42
După îndeplinirea de către ANRE a întregului set de condiţii de securitate prevăzute de ACER pentru transmiterea datelor/informaţiilor pe canal securizat şi obţinerea din partea ACER a permisiunii de accesare a datelor raportate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.348/2014, se demarează etapa a II-a, în cadrul căreia se realizează tranziţia de la monitorizarea pe baza datelor de tranzacţionare colectate direct de la participanţii la piaţă la monitorizarea pe baza culegerii din sursă combinată a datelor (etapa a II-a sau a III-a).
Art. 43
În etapa a II-a, participanţii la piaţă prevăzuţi la art. 7 lit. a)-g) şi OPEE/OTS continuă să transmită datele/informaţiile conform cerinţelor din etapa I-a, în aceleaşi condiţii şi cu păstrarea aceloraşi obligaţii de raportare, formatul de transmitere solicitat fiind exclusiv cel electronic, prin mecanismul de semnătura electronică.
Art. 44
La cererea scrisă şi motivată a ANRE, participanţii la piaţa angro transmit şi formatul hârtie al raportărilor lunare de monitorizare.
Art. 45
Etapa a II-a reprezintă etapa de testare a calităţii datelor partajate de ACER din punctul de vedere al corectitudinii şi completitudinii, comparativ cu datele raportate direct de participanţii la piaţa angro cu obligaţii de raportare conform REMIT şi OPEE/OTS.
Art. 46
Culegerea datelor/informaţiilor aferente participanţilor la piaţa angro care nu deţin obligaţii de raportare conform REMIT se face potrivit celor descrise la etapa I.
Art. 47
În acest scop, compartimentul de monitorizare din ANRE, cu sprijinul serviciului IT, va prelucra în paralel atât datele partajate de ACER, cât şi pe cele primite direct de la participanţii la piaţă, în vederea obţinerii indicatorilor urmăriţi în activitatea proprie de monitorizare. ANRE va determina în ce măsură setul de date partajat asigură calitativ şi cantitativ necesităţile de calcul şi analiză a indicatorilor utilizaţi de ANRE în activitatea de monitorizare desfăşurată conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 48
Etapa tranzitorie durează până când sistemul de achiziţie a datelor de la ACER, inclusiv integrarea lor în baza de date ANRE, devine complet funcţional, iar verificarea calităţii datelor primite este finalizată.
Art. 49
Încheierea etapei tranzitorii şi trecerea la etapa a III-a va fi anunţată pe site-ul www.anre.ro cu cel puţin 3 luni înainte. De asemenea, ANRE va posta pe site-ul propriu noile machete de monitorizare, destinate culegerii directe de la participanţii la piaţă a acelor tipuri de date care nu se regăsesc în datele partajate de ACER.
Art. 50
ANRE va depune toate diligenţele pentru încheierea cât mai rapidă a etapei tranzitorii de culegere a datelor.
SUBSECŢIUNEA 3:Etapa III
Art. 51
Datele partajate de ACER în conformitate cu prevederile REMIT sunt transmise în formate specifice printr-un canal securizat dedicat, cu frecvenţă zilnică de descărcare. Acestea sunt integrate în baza de date la nivel naţional organizată de ANRE şi prelucrate în vederea obţinerii indicatorilor urmăriţi în activitatea de monitorizare de ANRE, împreună cu datele colectate în continuare direct de la participanţii la piaţă/OPEE/OTS, pe bază de machete de monitorizare dedicate.
Art. 52
În această etapă, monitorizarea se desfăşoară pe baza setului de date partajate de ACER către ANRE în conformitate cu prevederile REMIT şi a unui set de date suplimentare, care, nefiind raportate conform REMIT sau având conţinut diferit/insuficient detaliat, se colectează în mod direct de la participanţii la piaţă/OPEE/OTS.
Art. 53
În vederea îndeplinirii obligaţiilor legale de monitorizare ale ANRE, datele suplimentare celor primite prin intermediul ACER se referă cel puţin la contractele negociate de cumpărare de la producători nedispecerizabili, vânzările pe contracte de furnizare către clienţii finali noncasnici/casnici alimentaţi în regim concurenţial (pe tranşe de consum), date privind energia electrică produsă şi livrată de producătorii prevăzuţi la art. 7 lit. a), consumul de combustibil şi stocurile disponibile. Se colectează în continuare informaţiile cu privire la piaţa de echilibrare, decontarea dezechilibrelor PRE, valorile rezultate din redistribuirea veniturilor/costurilor suplimentare provenite din echilibrarea sistemului, decontarea internă a PRE.
Art. 54
Obligaţiile de raportare privind formatul, termenele de raportare, modul de completare a datelor şi de transmitere a raportărilor lunare rezultate vor fi detaliate în instrucţiunile de completare ataşate fiecărui tip de machetă de monitorizare destinată etapei a III-a.
Art. 55
Ulterior intrării în etapa a III-a de culegere a datelor, compartimentul de monitorizare al ANRE actualizează procedura internă de desfăşurare a activităţii de monitorizare, pentru a reflecta modificările intervenite.