Secţiunea 1 - A. Taxa pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier naţional - Metodologie din 2016 privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară şi schimbul de terenuri şi de calcul al obligaţiilor băneşti
M.Of. 402
În vigoare Versiune de la: 20 Iunie 2023
SECŢIUNEA 1:A. Taxa pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier naţional
Art. 2
(4)În cazul scoaterii definitive a unor terenuri din fondul forestier naţional care au, conform prevederilor amenajamentelor silvice, altă categorie de folosinţă decât «pădure», «clasă de regenerare» sau «neproductiv», specia principală de bază şi clasa de producţie se stabilesc pe baza condiţiilor staţionale aferente arboretului care este limitrof cu terenul care se scoate definitiv din fondul forestier naţional pe lungimea cea mai mare sau în baza unui studiu pedostaţional.
(1)Calculul taxei pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional se realizează conform formulei:
Tx = S x VEXP x PML x Tp,
în care:
S - suprafaţa terenului scos definitiv din fondul forestier naţional, exprimată în hectare, cu 4 zecimale;
VEXP - volumul masei lemnoase ajunse la vârsta exploatabilităţii pe clase de producţie relative pentru principalele specii forestiere, exprimat în m3/ha, ale cărui valori sunt prevăzute în anexa nr. 1 şi care este stabilit în funcţie de specia principală de bază corespunzătoare condiţiilor staţionale şi de bonitatea acestora;
PML - preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, exprimat în lei/m3, corectat cu coeficientul de corecţie a preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, pe specii şi pe grupe de specii, prevăzut în anexa nr. 2, aferent speciei principale de bază corespunzătoare condiţiilor staţionale;
Tp - taxa procentuală, a cărei valoare este cea prevăzută în anexa nr. 2 la Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, exprimată în procente.
(2)În cazul scoaterii definitive a unor terenuri din fondul forestier naţional care au, conform prevederilor amenajamentelor silvice, categoria de folosinţă "pădure" sau "clasă de regenerare", specia principală de bază se stabileşte corespunzător condiţiilor staţionale.
(3)În cazul scoaterii definitive a unor terenuri din fondul forestier naţional încadrate ca neproductive se va considera ca specie principală de bază, în funcţie de etajul fitoclimatic în care este localizat terenul, una dintre următoarele specii la clasa a V-a de producţie:
a)mesteacăn - în etajul forestier montan (FM1-FM3, FD4);
b)carpen - în etajul forestier deluros (FD1-FD3);
c)plop alb - în etajul forestier de câmpie şi silvostepă (CF, SS).
Volumul acestor specii la vârsta exploatabilităţii tehnice se înmulţeşte cu un coeficient de corecţie de 0,4.
(4)În cazul scoaterii definitive a unor terenuri din fondul forestier naţional care au, conform prevederilor amenajamentelor silvice, altă categorie de folosinţă decât «pădure», «clasă de regenerare» sau «neproductiv», specia principală de bază şi clasa de producţie se stabilesc pe baza condiţiilor staţionale aferente arboretului care este limitrof cu terenul care se scoate definitiv din fondul forestier naţional pe lungimea cea mai mare sau în baza unui studiu pedostaţional.