(1)Studentul sau studentul doctorand poate beneficia de mobilitate temporară internă între două instituţii de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu, după caz.
(2)Recunoaşterea creditelor de studii transferabile şi a compatibilităţii curriculei se realizează atât la începutul, cât şi la sfârşitul perioadei de mobilitate, în baza regulamentelor instituţiilor de învăţământ superior implicate.
Instituţiile de învăţământ superior acreditate/ autorizate provizoriu au obligaţia de a include în regulamentele privind activitatea profesională a studenţilor prevederi privind procedurile referitoare la mobilitatea internă temporară, precum şi cu privire la situaţiile în care mobilitatea internă temporară nu poate fi acordată.