Art. 7. - Metodologie din 2013 privind stabilirea răspunderii patrimoniale a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare
M.Of. 317
În vigoare
Versiune de la: 31 Mai 2013
Art. 7
(1)Funcţionarul public cu statut special răspunde patrimonial integral pentru paguba produsă instituţiei.
(2)Suma stabilită pentru acoperirea prejudiciului se reţine de către instituţia la care funcţionarul public cu statut special este încadrat în muncă din drepturile salariale care se cuvin acestuia, integral sau în rate lunare, în funcţie de valoarea sumei.
(3)Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăşi împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauză jumătate din salariul lunar net al persoanei respective.
(4)În cazul în care raporturile de serviciu încetează înainte ca salariatul să fi despăgubit unitatea şi cel în cauză se încadrează la un alt angajator, reţinerile din salariu se fac de către noul angajator sau noua instituţie ori autoritate publică, după caz, pe baza titlului transmis în acest scop de către unitatea păgubită.