Art. 46. - Metodologie din 2013 de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014
M.Of. 162
În vigoare
Versiune de la: 26 Martie 2013
Art. 46
(1)Copiii care îndeplinesc condiţiile menţionate la art. 45, ai căror părinţi solicită înscrierea în clasa I la şcoala de circumscripţie, vor fi înscrişi la unitatea de învăţământ solicitată, în urma unei solicitări scrise depuse de părinte la unitatea de învăţământ în perioada prevăzută în calendarul înscrierii pentru această categorie de copii.
(2)Înscrierea în clasa I a copiilor care îndeplinesc condiţiile menţionate la art. 45, ai căror părinţi solicită înscrierea în altă şcoală decât şcoala de circumscripţie, se face conform unei proceduri specifice elaborate de inspectoratul şcolar, pe baza criteriilor generale şi a celor specifice de departajare menţionate la art. 10, în limita locurilor disponibile, în perioada prevăzută în calendarul înscrierii pentru această categorie de copii.