Art. 4. - Metodologie din 2013 de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014

M.Of. 162

În vigoare
Versiune de la: 26 Martie 2013
Art. 4
(1)În conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.925/2005, cu modificările şi completările ulterioare, fiecare locuinţă este arondată unei unităţi de învăţământ aflată în proximitatea sa, denumită în continuare şcoala de circumscripţie. Totalitatea străzilor arondate unităţii de învăţământ formează circumscripţia şcolară a unităţii de învăţământ respective.
(2)În vederea înscrierii în clasa pregătitoare a tuturor copiilor care au vârsta corespunzătoare, inspectoratele şcolare judeţene (ISJ) şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) iau în considerare propunerile conducerilor unităţilor de învăţământ referitoare la numărul de clase pregătitoare rezultate în urma recensământului copiilor realizat, pentru fiecare circumscripţie şcolară, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale.
(3)Numărul de clase pregătitoare cuprins în planul de şcolarizare alocat de ISJ/ISMB fiecărei unităţi de învăţământ ţine cont de capacitatea de cuprindere a acesteia, determinată de numărul sălilor de clasă în care poate fi organizat, în mod corespunzător, procesul de învăţământ la clasa pregătitoare, dar şi la celelalte clase ale şcolii, şi de obligativitatea cuprinderii în şcoală a tuturor copiilor din circumscripţia şcolară. La alocarea numărului de clase pregătitoare se ţine cont de numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, de arondarea străzilor la unităţile de învăţământ sau de cea mai bună oportunitate educaţională identificată.
(4)În situaţia în care capacitatea unei unităţi de învăţământ nu permite cuprinderea în clasa pregătitoare a tuturor copiilor din circumscripţia şcolară stabilită în anul şcolar anterior, precum şi în alte situaţii justificate, ISJ şi ISMB pot decide reconfigurarea circumscripţiilor şcolare astfel încât să asigure optimizarea procesului de cuprindere a copiilor în clasa pregătitoare.
(5)Circumscripţiile şcolare, planul de şcolarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, sunt afişate la fiecare unitate de învăţământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, şi pe site-ul inspectoratului şcolar, conform Calendarului înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014, prevăzut în anexa nr. 1 la ordin (calendarul înscrierii), pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat.
(6)Pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat şi pentru a permite părinţilor luarea unor decizii în cunoştinţă de cauză privitoare la opţiunea pentru o unitate de învăţământ sau alta, fiecare unitate de învăţământ va pune la dispoziţie şi informaţii referitoare la locul de desfăşurare a activităţii corespunzătoare clasei pregătitoare (în spaţiul şcolii sau al unei grădiniţe), la posibilitatea organizării programului "Şcoala după şcoală", la organizarea şi dotarea spaţiului şcolar etc.