Art. 2. - Metodologie din 2012 de organizare şi desfăşurare a concursurilor de ocupare a posturilor didactice/catedrelor care se vacantează pe parcursul anului şcolar 2012-2013 în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat

M.Of. 656

În vigoare
Versiune de la: 17 Septembrie 2012
Art. 2
(1)După data de 17 septembrie 2012, pe posturile didactice/catedrele complete sau incomplete care se vacantează în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, pe parcursul anului şcolar 2012-2013, se repartizează personalul didactic calificat care îndeplineşte condiţiile de ocupare a acestor posturi, conform Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2012-2013, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.560/2011, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Metodologie-cadru.
(2)În lipsa personalului didactic prevăzut la alin. (1), după începerea cursurilor, posturile didactice/catedrele complete sau incomplete care se vacantează în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pe parcursul anului şcolar 2012-2013, pe termen scurt, de cel mult 60 de zile, se atribuie la nivelul unităţilor de învăţământ care au posturi didactice neocupate, personalului didactic calificat, prin decizie a directorilor, în baza hotărârii consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ.