Art. 9. - Preşedintele consiliului judeţean şi primarul general al municipiului Bucureşti, prin structura de stare civilă din cadrul S.P.C.J.E.P, respectiv prin structura de stare civilă a Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti, denumită în continuare D.G.E.P.M.B., organizează îndrumarea şi controlul metodologic al activităţii de stare civilă realizată de personalul cu atribuţii de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P, precum şi de ofiţerii de stare civilă din cadrul primăriilor, exercitând în acest sens următoarele atribuţii: - Metodologie din 2011 cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă

M.Of. 151

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2019
Art. 9
(1)Preşedintele consiliului judeţean şi primarul general al municipiului Bucureşti, prin structura de stare civilă din cadrul S.P.C.J.E.P, respectiv prin structura de stare civilă a Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti, denumită în continuare D.G.E.P.M.B., organizează îndrumarea şi controlul metodologic al activităţii de stare civilă realizată de personalul cu atribuţii de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P, precum şi de ofiţerii de stare civilă din cadrul primăriilor, exercitând în acest sens următoarele atribuţii:
a)organizează instruirile de pregătire profesională a personalului cu atribuţii de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P, precum şi a ofiţerilor de stare civilă din cadrul primăriilor de pe raza judeţelor/municipiului Bucureşti;
b)întocmeşte, la începutul fiecărui an, programul de desfăşurare a instructajelor; data şi locul desfăşurării acestora se comunică D.E.P.A.B.D., precum şi Direcţiei Generale pentru Relaţia cu Comunităţile Locale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor;
c)analizează lunar/semestrial activităţile desfăşurate de personalul cu atribuţii de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P., precum şi de ofiţerii de stare civilă din cadrul primăriilor;
d)participă la întocmirea materialelor de analiză, a testelor şi aplicaţiilor practice;
e)ţine evidenţa şi arhivează registrele de stare civilă - exemplarul II, depuse de către S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de primăriile competente care au în păstrare exemplarul I;
f)întocmeşte necesarul de registre şi de certificate de stare civilă, precum şi de cerneală specială, pentru anul următor, pe care îl comunică, anual, D.E.P.A.B.D.;
g)asigură tipărirea formularelor auxiliare şi distribuirea acestora, precum şi distribuirea celor prevăzute la lit. f) S.P.C.L.E.P. şi primăriilor din judeţ, contra cost;
h)desemnează un reprezentant care să participe la concursurile pentru încadrarea personalului de specialitate în domeniul stării civile din cadrul S.P.C.L.E.P. şi al primăriilor şi asigură instruirea persoanelor cărora urmează a li se delega exercitarea atribuţiilor de stare civilă, conform prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările ulterioare;
i)asigură spaţiile şi amenajările corespunzătoare pentru conservarea şi păstrarea în condiţii optime şi de securitate a documentelor şi imprimatelor de stare civilă pe care le au în păstrare;
j)asigură prezenţa unui reprezentant la predarea-preluarea gestiunii de stare civilă, la schimbarea din funcţie a personalului cu atribuţii de stare civilă sau când, din diferite motive, acesta trebuie înlocuit pe o perioadă mai mare de 30 de zile;
k)primesc anual de la D.E.P.A.B.D. şi distribuie S.P.C.L.E.P. şi primăriilor listele cu coduri numerice personale precalculate; în cazul epuizării acestora, pentru anul în curs, solicită alocarea unor secvenţe suplimentare, de la structura judeţeană a D.E.P.A.B.D.
(2)Preşedintele consiliului judeţean şi primarul general al municipiului Bucureşti, prin structura de stare civilă din cadrul S.P.C.J.E.P., respectiv D.G.E.P.M.B., realizează cel puţin o dată pe an activităţi de control asupra tuturor înregistrărilor de stare civilă din cadrul primăriilor sau S.P.C.L.E.P., pe baza graficului întocmit de S.P.C.J.E.P. sau, după caz, de D.G.E.P.M.B., exercitând în acest sens următoarele atribuţii:
a)verifică realizarea sarcinilor din procesele-verbale de control anterioare, modul de eliberare şi gestiunea certificatelor de stare civilă, înscrierea menţiunilor şi efectuarea comunicărilor prevăzute de prezenta metodologie, atribuirea, gestionarea şi înscrierea codurilor numerice personale;
b)verifică respectarea transmiterii în termen a comunicărilor nominale prevăzute la art. 11 lit. e);
c)sesizează inspectoratul judeţean de poliţie, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi D.E.P.A.B.D. cu privire la documentele de stare civilă cu regim special pierdute ori furate şi efectuează verificarea administrativă, de fond, a gestiunii certificatelor de stare civilă, în cazul dispariţiei în alb a unor astfel de documente de la primării;
d)participă la verificările ce se efectuează în situaţiile prevăzute la lit. c), în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc sustragerea;
e)propun consiliului local sau primarului măsurile administrative ce se impun;
f)asigură respectarea normelor privind protecţia datelor şi informaţiilor gestionate şi dispun măsuri de prevenire a scurgerii de informaţii clasificate;
g)transmit lunar, până la data de 5 a lunii următoare, la D.E.P.A.B.D. situaţia indicatorilor specifici, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 7;
h)transmit semestrial la D.E.P.A.B.D. situaţia căsătoriilor mixte;
i)transmit semestrial la D.E.P.A.B.D. sinteza activităţii pe linie de stare civilă.
(3)Constatările rezultate în urma controlului şi măsurile necesare pentru îndreptarea unor erori se consemnează într-un proces-verbal, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 8, într-un registru special de control pe linie de stare civilă.
(4)Structurile prevăzute la alin. (1) au atribuţii privind:
a)constituirea fondului arhivistic prin evidenţa, inventarierea, selecţionarea, păstrarea şi folosirea tuturor documentelor rezultate din activitatea curentă, conform dispoziţiilor Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
b)efectuarea menţiunilor în actele de stare civilă - exemplarul II, conform comunicărilor privind înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă; în lipsa comunicărilor privind modificările intervenite ulterior, în statutul civil menţiunile se operează în baza informaţiilor coroborate din arhivele proprii;
c)verificarea şi păstrarea dosarelor de schimbare a numelui pe cale administrativă şi formularea propunerilor de admitere sau respingere a cererii, pentru a fi înaintate preşedintelui consiliului judeţean, respectiv primarului general al municipiului Bucureşti;
d)analizarea cererilor pentru acordarea dispensei de grad de rudenie şi formularea propunerilor întemeiate pentru a fi înaintate preşedintelui consiliului judeţean/primarului general al municipiului Bucureşti, în vederea emiterii dispoziţiei de aprobare sau respingere;
e)eliberarea, în mod gratuit, a extraselor pentru uz oficial de pe actele de naştere, de căsătorie şi de deces ce le au în păstrare, la cererea autorităţilor publice prevăzute la art. 27 alin. (1), în condiţiile prevăzute de lege, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
f)avizarea referatelor întocmite de către S.P.C.L.E.P., prin structura de stare civilă sau, în localităţile în care acestea nu sunt constituite, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei, în cazul cererilor de transcriere, rectificare, reconstituire şi întocmire ulterioară a actelor de stare civilă;
g)asigurarea colaborării şi a schimbului permanent de informaţii cu structurile similare din ţară, precum şi cu organele de poliţie, pentru clarificarea situaţiei persoanelor/cadavrelor cu identitate necunoscută;
h)solicitarea şi atribuirea de coduri numerice personale pentru toate persoanele născute anterior anului 1980, prin Biroul Judeţean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, denumit în continuare B.J.A.B.D.E.P., respectiv Serviciul de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor al Municipiului Bucureşti, în cazul persoanelor ale căror certificate de stare civilă sunt transcrise;
i)eliminarea certificatelor de stare civilă retrase şi a celor anulate la completare de S.P.C.L.E.P. şi primăriile de pe raza de competenţă, precum şi a cotoarelor de certificate, la un an de la data eliberării ultimului certificat; eliminarea se efectuează de către Comisia de selecţionare, pe bază de proces-verbal.