Art. 73. - Metodologie din 2011 cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă

M.Of. 151

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2019
Art. 73
(1)Cererea de transcriere, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 33, se adresează primarului unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia îşi are domiciliul titularul certificatului/extrasului şi se face în nume propriu, prin împuternicit cu procură specială, autentificată conform prevederilor art. 72 alin. (6).
(2)Minorii în vârstă de peste 14 ani solicită transcrierea certificatelor de naştere în nume propriu, asistaţi de unul dintre părinţi sau, după caz, de tutore, ori prin împuternicit cu procură specială; în cazul în care părinţii au domicilii diferite în ţară, primăria competentă privind transcrierea certificatului de naştere poate fi oricare din cele două primării pe raza cărora au domiciliul părinţii minorului.
(3)Pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani, ai căror părinţi au domiciliul în străinătate, cererea de transcriere a certificatelor de naştere se depune la primăria ultimului loc de domiciliu avut de părinţi în România, iar în cazul în care au avut domicilii diferite, la ultimul domiciliu al unuia dintre părinţi.
(4)Pentru cetăţenii români cu vârsta peste 18 ani care au domiciliul în străinătate, cererea se adresează primarului unităţii administrativ-teritoriale de la ultimul loc de domiciliu avut în ţară, cu avizul prealabil al S.P.C.J.E.P., iar dacă nu au avut domiciliul în România, primarului sectorului 1 al municipiului Bucureşti, cu avizul prealabil al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti.
(5)Persoanele care redobândesc cetăţenia română şi fac această dovadă cu Certificatul de cetăţenie eliberat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie sau misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României depun cererea de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă, procurate din străinătate, la S.P.C.L.E.P./primăria unităţii administrativ-teritoriale de la ultimul loc de domiciliu avut în ţară, înainte de renunţarea la cetăţenia română.
(6)În cazul transcrierii certificatului de căsătorie, cererea se adresează primarului unităţii administrativ-teritoriale de la domiciliul comun al soţilor, iar dacă soţii au domicilii diferite în ţară, la oricare dintre cele două primării pe raza cărora aceştia îşi au domiciliul.
(7)În cazul transcrierii certificatului de deces, cererea se adresează primarului unităţii administrativ-teritoriale a locului de domiciliu al solicitantului, care are obligaţia să dispună verificări şi la ultimul domiciliu al decedatului, sau primarului unităţii administrativ-teritoriale de la ultimul domiciliu avut în ţară de către persoana decedată.
(8)Persoanele care fac dovada cetăţeniei române cu Certificatul de cetăţenie eliberat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie sau misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României depun cererea de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă, procurate din străinătate, la D.S.C. - Sector 1; persoanele care dobândesc cetăţenia română şi fac dovada domiciliului în România cu permis de şedere permanentă eliberat de O.R.I. vor adresa cererea de transcriere primarului unităţii administrativ-teritoriale a locului de domiciliu, potrivit datelor înscrise în permisul de şedere.