Art. 55. - Odată cu declaraţia de deces, declarantul depune următoarele acte: - Metodologie din 2011 cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă
M.Of. 151
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2019
Art. 55
(1)Odată cu declaraţia de deces, declarantul depune următoarele acte:
a)certificatul medical constatator al decesului, întocmit pe formular-tip, care va trebui să poarte număr de înregistrare, dată certă, semnătura şi parafa medicului care a făcut constatarea, sigiliul/ştampila unităţii sanitare, în care trebuie consemnată cauza decesului, fără prescurtări, înscrisă cu majuscule;
b)certificatul de naştere şi de căsătorie, după caz;
c)actul de identitate al decedatului;
d)livretul militar sau, după caz, adeverinţa de recrutare a celui decedat;
e)fotocopia actului de identitate al declarantului.
(2)În cazurile în care declarantul nu poate prezenta certificatele de stare civilă şi/sau actul de identitate al persoanei decedate, acesta declară, în scris, motivul neprezentării acestora, precum şi datele de stare civilă ale decedatului.
(3)După întocmirea actului de deces, pe certificatul de naştere şi/sau căsătorie, după caz, se aplică menţiunea "Decedat act. nr. .............. din ......................înregistrat la Primăria .................... ".