Art. 315. - Art. 31 5 - Metodologie din 2011 cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă

M.Of. 151

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2019
Art. 315
(1)Dacă naşterea s-a produs în străinătate şi nu a fost înregistrată la autorităţile locale/misiunea diplomatică ori oficiul consular al României sau a fost înregistrată cu date nereale privind identitatea părinţilor, întocmirea actului de naştere se face în ţară, în baza certificatului medical constatator al naşterii eliberat de autorităţile medicale străine sau, după caz, în baza certificatului de naştere, legalizate conform prevederilor art. 72 alin. (6), după ce D.E.P.A.B.D. verifică, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe - Departamentul Consular, denumit în continuare M.A.E. - DCons., dacă naşterea nu a fost înregistrată sau, după caz, cu ce date a fost înregistrată în străinătate.
(2)Dacă în urma verificărilor s-a stabilit că naşterea a fost înregistrată corect în străinătate, se parcurge procedura prevăzută la art. 41 alin. (3) din Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind transcrierea certificatelor de stare civilă procurate din străinătate.
(3)Dacă în urma verificărilor s-a constatat că naşterea a fost înregistrată cu date nereale, ofiţerul de stare civilă/personalul cu atribuţii de stare civilă stabileşte în ce anume constă diferenţa dintre datele consemnate în actul înregistrat şi datele de identificare reale ale părinţilor copilului, pe bază de documente şi declaraţii ale persoanelor care pot da relaţii, inclusiv ale părinţilor copilului, date în faţa ofiţerului de stare civilă/personalului cu atribuţii de stare civilă sau notarului public.
(4)În situaţia prevăzută la alin. (1), întocmirea actului de naştere se face la S.P.C.L.E.P./primăria în raza căreia are domiciliul unul dintre părinţi/persoana majoră; dispoziţiile art. 312-314 se aplică în mod corespunzător.