Art. 28. - Metodologie din 2011 cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă

M.Of. 151

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2019
Art. 28
(1)Înregistrarea naşterii se face de structura de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul.
(2)În registrul de naşteri se înregistrează copilul născut viu şi copilul născut mort.
(3)Înregistrarea gemenilor se face prin întocmirea actului de naştere, separat, pentru fiecare copil. În acelaşi mod se procedează şi în cazul gemenilor siamezi.