Art. 23. - Metodologie din 2011 cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă

M.Of. 151

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2019
Art. 23
(1)Actele de stare civilă şi menţiunile de pe marginea acestora se completează cu cerneală specială de culoare neagră.
(2)Sunt interzise ştersăturile, răzuirile, prescurtările şi adăugirile în cuprinsul actelor de stare civilă sau al documentelor primare care stau la baza întocmirii acestora, precum şi a înscrierii menţiunilor.
(3)Ofiţerul de stare civilă care întocmeşte actul semnează şi aplică parafa proprie, precum şi sigiliul special confecţionat pentru activitatea de stare civilă, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 18.
(4)Parafa funcţionarilor desemnaţi să opereze menţiuni pe marginea actelor de stare civilă - exemplarul II, depuse la S.P.C.J.E.P./D.G.E.P.M.B., cuprinde numai numele de familie şi prenumele.

(5)După înscrierea menţiunilor pe marginea actelor de stare civilă, ofiţerul de stare civilă sau personalul cu atribuţii de stare civilă din cadrul S.P.C.J.E.P./D.G.E.P.M.B. înscrie data, semnează şi aplică numai parafa proprie.