Art. 19. - Metodologie din 2011 cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă
M.Of. 151
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2019
Art. 19
(1)Registrul de stare civilă - exemplarul II se înaintează structurii de stare civilă din cadrul S.P.C.J.E.P./D.G.E.P.M.B., în termen de 30 de zile de la data când toate filele din registru au fost completate.
(2)Termenul de păstrare a documentelor care au stat la baza înregistrării actelor şi faptelor de stare civilă, precum şi la înscrierea menţiunilor ulterioare este de 50 de ani de la crearea lor; la expirarea termenului de păstrare, acestea pot fi scoase din evidenţa arhivei, prin selecţionare, cu aprobarea direcţiilor judeţene/Direcţiei Municipiului Bucureşti ale/a Arhivelor Naţionale, conform prevederilor art. 11 din Legea nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)La începutul anului calendaristic, documentele primare din anul care s-a încheiat se ordonează pe dosare, cusute, sigilate, numerotate, după care se arhivează.