Art. 158. - Metodologie din 2011 cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă

M.Of. 151

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2019
Art. 158
(1)Certificatul de naştere se eliberează titularului actului sau persoanei împuternicite cu procură specială, pentru persoanele de peste 18 ani posesoare de acte de identitate.
(2)Pentru minorii care nu au acte de identitate, precum şi pentru cei puşi sub interdicţie, certificatul de naştere se eliberează părintelui sau reprezentantului legal.
(3)Dacă un copil este născut viu şi a decedat până la data înregistrării naşterii, la cererea părinţilor, se eliberează certificatul de naştere, cu menţiunea "DECEDAT", sau numai certificatul de deces.
(4)Certificatele de stare civilă se pot elibera şi altor persoane împuternicite prin procură specială, autentificată conform prevederilor art. 72 alin. (6).