Art. 152. - Metodologie din 2011 cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă

M.Of. 151

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2019
Art. 152
(1)Cererile privind eliberarea certificatelor de stare civilă cetăţenilor străini ale căror acte sau fapte de stare civilă s-au produs şi s-au înregistrat în România, precum şi ale cetăţenilor români cu domiciliul ori cu reşedinţa în străinătate se soluţionează de către S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de primăria unităţii administrativ-teritoriale care păstrează registrele respective şi, după caz, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările ulterioare, de către D.E.P.A.B.D.
(2)La primirea solicitării de la D.E.P.A.B.D., ofiţerul de stare civilă identifică actul, completează certificatul de stare civilă, manual sau în sistem informatic, şi îl expediază, de îndată, împreună cu un extras pentru uz oficial de pe actul respectiv, cu toate menţiunile existente pe marginea acestuia.