Art. 124. - Metodologie din 2011 cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă

M.Of. 151

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2019
Art. 124
(1)În cazul cererilor cetăţenilor străini sau ale persoanelor fără cetăţenie care îşi au domiciliul în România, adresate primăriilor unităţilor administrativ-teritoriale, referitoare la reconstituirea ori întocmirea ulterioară a unui act de stare civilă, ofiţerul de stare civilă delegat sau personalul cu atribuţii pe linie de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. care urmează a înregistra actul va efectua verificările prevăzute de art. 122.
(2)Structura de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. la care este arondată localitatea unde urmează a se înregistra actul de stare civilă stabileşte dacă au fost efectuate verificările necesare, precum şi dacă dosarul este constituit cu documentele justificative şi procedează la confruntarea datelor din dosar cu cele obţinute în urma verificărilor proprii; în baza acestora, întocmeşte referatul cu propuneri privind avizul ce urmează a fi comunicat de către S.P.C.J.E.P. la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria din cadrul unităţii administrativ-teritoriale unde a fost înregistrată cererea, în vederea emiterii de către primar a dispoziţiei corespunzătoare.