Art. 121. - Metodologie din 2011 cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă

M.Of. 151

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2019
Art. 121
(1)Cererea de reconstituire sau de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă, întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 49, se adresează primăriei unităţii administrativ-teritoriale competente să întocmească actul, în cazurile prevăzute la art. 55 lit. a) şi art. 56 din Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările ulterioare.
(2)Cererea de reconstituire a unui act de stare civilă se adresează S.P.C.L.E.P. sau, după caz, primăriei din cadrul unităţii administrativ-teritoriale a locului de domiciliu al persoanei interesate, în cazul prevăzut la art. 55 lit. b) din Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările ulterioare.
(3)Actele reconstituite pot fi completate sau rectificate în cazuri temeinic justificate.