Art. 108. - Metodologie din 2011 cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă

M.Of. 151

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2019
Art. 108
La depunerea actelor prevăzute la art. 107 alin. (2), se procedează astfel:
a)se retrag certificatele de stare civilă completate cu numele sau prenumele care au fost schimbate;
b)se înmânează solicitantului copia dispoziţiei de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui, iar dovada de primire, întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 45, se înaintează la S.P.C.J.E.P./D.G.E.P.M.B.;

c)se trimite câte o copie a dispoziţiei de schimbare a numelui de familie sau prenumelui S.P.C.L.E.P sau, după caz, primăriei unităţii administrativ-teritoriale a locului de naştere, de căsătorie şi, după caz, de naştere a copiilor minori, pentru înscrierea menţiunilor în actele de stare civilă respective; concomitent, pe baza cererii lor, se solicită certificate de naştere sau de căsătorie, după caz, iar certificatele de stare civilă retrase se anulează;
d)la primirea certificatului de stare civilă, acesta se înmânează solicitantului, iar cartea de identitate se anulează prin tăierea colţului în care este înscris termenul de valabilitate, titularul fiind informat cu privire la obligaţia prezentării la S.P.C.L.E.P. de la locul de domiciliu, în termen de 15 zile, pentru a solicita eliberarea unui nou act de identitate; dacă actul de identitate retras este o carte de identitate provizorie sau un buletin de identitate, aceasta/acesta se anulează prin aplicarea ştampilei cu următorul conţinut: "Schimbat numele de familie/prenumele din .................. în ................ Actul de identitate va fi schimbat până la data de ................. "