Art. 7. - Metodologie din 2010 de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor

M.Of. 238

În vigoare
Versiune de la: 27 August 2014
Art. 7
(1)Cererea de autorizare se soluţionează de către specialişti din structura de autorizare printr-un referat al cărui model este prevăzut în anexa nr. 51, care cuprinde concluzii şi propuneri privind acordarea autorizaţiei sau, după caz, respingerea motivată a solicitării; referatul se vizează de către şeful structurii de autorizare şi se aprobă de către şeful Centrului Naţional.

(2)Cererea solicitantului se procesează în cel mult 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete. Termenul poate fi prelungit o singură dată, pentru o perioadă de maximum 15 zile, cu condiţia notificării solicitantului înainte de expirarea termenului iniţial. Valabilitatea documentelor depuse iniţial nu este afectată de prelungirea dispusă de Centrul Naţional.
(3)În cazul în care cererea se respinge, solicitantul trebuie informat cu privire la decizia de respingere, cu precizarea motivelor care au stat la baza luării acestei măsuri.
(4)Modelul autorizaţiilor emise de Centrul Naţional este prevăzut în anexa nr. 6.
(5)Evidenţa autorizaţiilor emise se ţine într-un registru special, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 7.
(6)Dacă solicitanţii nu se prezintă pentru ridicarea autorizaţiilor în termen de 6 luni de la data emiterii, acestea îşi pierd valabilitatea şi se îndosariază potrivit reglementărilor în vigoare.

(7)Autorizaţiile pot fi ridicate de la sediul Centrului Naţional de către reprezentanţi legali ai persoanei autorizate sau de împuterniciţi ai acesteia, care au obligaţia de a verifica corectitudinea datelor menţionate în autorizaţie.