Capitolul viii - Pregătirea prin rezidenţial cu timp parţial - Metodologie din 2008 privind selecţia şi pregătirea prin rezidenţiat cu timp parţial în specialitatea medicină de familie
M.Of. 366
În vigoare
Versiune de la: 20 Februarie 2009
CAPITOLUL VIII:Pregătirea prin rezidenţial cu timp parţial
(1)Medicii confirmaţi ca rezidenţi de medicină de familie cu timp parţial efectuează pregătire minimum 3 zile pe săptămână, durata maximă de parcurgere a stagiilor prevăzute în curriculă fiind de 5 ani în unităţi sanitare acreditate pentru specialitatea medicină de familie.
(2)Alegerea unităţii sanitare de pregătire se face prin teleconferinţă, în prima decadă a lunii septembrie. Prezentarea la stagii se va face începând cu 1 octombrie.
(3)Efectuarea integrală a stagiilor de pregătire este certificată de către îndrumătorii de stagii şi managerul unităţii sanitare respective. Efectuarea şi finalizarea modulelor de pregătire se fac cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.
(4)După parcurgerea integrală a curriculei de pregătire, rezidenţii în specialitatea medicină de familie susţin examenul de medic specialist în sesiunile organizate de Ministerul Sănătăţii Publice, cu respectarea metodologiei desfăşurării examenului de specialist.