Art. 16. - organizarea supravegherii testului - responsabil este preşedintele comisiei comune zonale: - Metodologie din 2008 privind selecţia şi pregătirea prin rezidenţiat cu timp parţial în specialitatea medicină de familie

M.Of. 366

În vigoare
Versiune de la: 20 Februarie 2009
Art. 16
În scopul bunei desfăşurări a testului de selecţie se stabilesc grupuri de lucru pentru îndeplinirea următoarelor activităţi:
a)publicarea metodologiei de desfăşurare a testului - coordonator este preşedintele comisiei comune centrale;
b)rezolvarea problemelor financiare (propunerea cuantumului taxei şi încasarea, cheltuieli pentru chiria sălilor, materiale, plata personalului implicat în organizarea şi desfăşurarea testului de selecţie etc.) - responsabil este Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti;
c)închirierea sălilor, prezentarea unui tabel cu locul, numele şi capacitatea fiecărei săli, având grijă să rămână în fiecare sală 1 - 3 locuri libere (în funcţie de capacitatea sălii), şi verificarea cu o săptămână înainte a condiţiilor de lucru în sala respectivă (lumină, aerisire, scaune etc.) - responsabil este preşedintele comisiei comune zonale;
d)Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti centralizează de la ASP - uri listele cu candidaţii înscrişi la testul de selecţie şi apoi le transmite comisiilor comune zonale;
e)asigurarea materialelor necesare întregii sesiuni (caiete de test, hârtie, pixuri de culoare albastră şi roşie, hârtie de împachetat, sfoară, ştampile, etichete autocolante, post - it, saci etc.) - responsabil este Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti;
f)organizarea supravegherii testului - responsabil este preşedintele comisiei comune zonale:
- solicitarea prin UMF - uri şi ASP - uri a unui număr suficient de supraveghetori (un supraveghetor la 20 de candidaţi cu un minim de 3 persoane pentru o sală);
- desemnarea şefilor de sală şi a supraveghetorilor;
- instruirea acestora cu o săptămână înaintea testului de selecţie;
g)întocmirea şi tipărirea listelor cu candidaţi, a legitimaţiilor de bancă şi împărţirea candidaţilor pe săli în funcţie de capacitatea fiecăreia, afişarea acestora - responsabili sunt preşedinţii comisiilor comune zonale;
h)elaborarea şi tipărirea instrucţiunilor pentru şefii de clădire, de sală, supraveghetori şi candidaţi - coordonator este preşedintele comisiei comune centrale;
i)elaborarea şi tipărirea documentelor: procese-verbale pentru şefii de sală, de predare-primire a sacilor cu caiete de teză şi de predare-primire la sfârşitul testului de selecţie a caietelor nefolosite către comisiile comune zonale; procese-verbale privind derularea testului de selecţie, completate şi semnate de şefii de sală şi de supraveghetori - responsabil este Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti;
j)stabilirea baremului de corectare - responsabilă este comisia comună centrală;
k)pregătirea pentru corectură - responsabil este preşedintele comisiei comune zonale;
l)stabilirea clasificărilor finale în ordinea descrescătoare a notelor - responsabil este preşedintele comisiei comune zonale;
m)afişarea rezultatelor finale - responsabil este preşedintele comisiei comune centrale;
n)toate informaţiile nesecrete legate de selecţie (distribuţia pe săli a candidaţilor, locul de afişare a acestor date, instrucţiuni pentru candidaţi, punctaje obţinute, cataloage finale, în ordinea clasificării etc.) se publică pe www.rezidentiat.info - responsabil este Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti.