Art. 12. - Metodologie din 2008 privind organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap

M.Of. 339

În vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2016
Art. 12.
(1)Comisia de evaluare competentă să soluţioneze cazurile privitoare la persoanele adulte care solicită încadrarea în grad de handicap sau care necesită o măsură de protecţie este cea în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau reşedinţa persoanei în cauză.
(2)Certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap şi certificatele de orientare profesională eliberate de comisia de evaluare în condiţiile alin, (1) şi aflate în termen de valabilitate sunt recunoscute în cazul transferului dosarului persoanei cu handicap dintr-o unitate administrativ-teritorială în alta, respectiv dintr-o subdiviziune administrativ-teritorială în alta,
(3)Comisia de evaluare soluţionează cazul în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data referirii dosarului de către serviciul de evaluare complexă.