Art. 6. - Metodologie din 2008 de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2009-2010

M.Of. 676

În vigoare
Versiune de la: 15 Mai 2009
Art. 6
(1)Pentru liceul teoretic şi vocaţional, repartizarea candidaţilor se efectuează pe filiere, profiluri şi specializări, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiuni.
(2)În cazul filierei tehnologice, repartizarea candidaţilor se face pe domenii, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiuni. Repartizarea pe calificări profesionale se va face în următorii ani de studiu, potrivit structurii curriculare aprobate şi conform reglementărilor în vigoare. Unitatea de învăţământ şi inspectoratul şcolar au obligaţia de a afişa, până la data de 1 mai a anului în care se organizează admiterea oferta de şcolarizare / oferta de formare profesională concretizată în profiluri, domenii şi calificări profesionale.

(3)În cazul şcolii de arte şi meserii, repartizarea se efectuează în funcţie de oferta şcolii, pe cele 16 domenii ale pregătirii de bază.