Art. 55. - Metodologie din 2008 de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2009-2010
M.Of. 676
În vigoare Versiune de la: 15 Mai 2009
Art. 55
(1)Comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti stabilesc, cu avizul Comisiei Naţionale de Admitere, şi anunţă, prin afişare la sediul inspectoratului şcolar, până la data de 15 mai 2009, unităţilor de învăţământ specializările şi numărul de locuri alocate pentru candidaţii romi, pe baza măsurilor afirmative, promovate în contextul Strategiei guvernamentale privind îmbunătăţirea situaţiei romilor. Numărul de locuri anunţat nu mai poate fi modificat după data de 15 mai 2009.
(2)Locurile speciale pentru candidaţii romi se vor aloca, peste numărul de locuri acordat prin planul de şcolarizare, în limita a 30 de elevi la clasă.
(3)Cererile pentru înscrierea pe locurile speciale pentru romi se primesc la comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti până la data de 16 iunie 2009, ora 16,00. Orice cerere depusă după această dată nu mai este luată în considerare.
(4)Candidaţii din etnia romilor care concurează pentru ocuparea locurilor alocate distinct pentru aceştia trebuie să prezinte la înscriere, pe lângă actele precizate la art. 53 alin. (2) lit. a) şi b), o recomandare scrisă din partea preşedintelui unei organizaţii civice, culturale sau politice a romilor, legal constituită, prin care se atestă apartenenţa lor la etnia romilor şi nu faptul că fac parte din respectiva organizaţie.
(5)În perioada 18-20 iunie 2009, comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti asigură repartizarea candidaţilor romi care au depus cereri până la data menţionată la alin. (3), pe locurile speciale pentru romi, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în baza opţiunilor exprimate de candidaţi. Repartizarea se face în şedinţă publică.
(6)În situaţia în care locurile speciale pentru romi nu au fost ocupate, ele vor fi folosite pentru rezolvarea cazurilor speciale, menţionate la art. 54.