Art. 30. - Metodologie din 2008 de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2009-2010

M.Of. 676

În vigoare
Versiune de la: 15 Mai 2009
Art. 30
(1)Candidaţii pot participa la repartizarea computerizată într-un singur judeţ. Înscrierea candidaţilor pentru admiterea în liceele şi în şcolile de arte şi meserii din judeţul de provenienţă se face, în perioada prevăzută de grafic, la şcolile generale pe care aceştia le-au absolvit (inclusiv pentru absolvenţii din seriile anterioare). Candidaţii care participă la admitere în alte judeţe se înscriu la centrul special de înscriere din judeţul în care doresc să fie admişi, în perioada prevăzută de grafic.
(2)Înscrierea candidaţilor la admitere se face prin completarea fişelor de înscriere, conform modelului stabilit de Comisia Naţională de Admitere şi transmis comisiilor de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, până la data de 1 martie a anului în care se organizează admiterea.
(3)Comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti pot transmite în unităţile de învăţământ gimnazial doar modelul electronic al fişei de înscriere. În unităţile de învăţământ gimnazial fişele de înscriere se completează electronic cu datele personale ale elevilor, cu mediile acestora, sunt listate şi sunt date elevilor pentru completarea opţiunilor. Fişele de înscriere respectă întocmai modelul transmis de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi sunt tipărite faţă-verso.
(4)Pentru situaţiile în care nu există posibilitatea completării în format electronic a fişelor de înscriere, comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti răspund de tipărirea şi de transmiterea la şcolile respective a fişelor de înscriere într-un număr suficient, pentru a asigura înscrierea tuturor candidaţilor.