Art. 14. - Metodologie din 2007 DE CALCUL al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic cuprins în anexele nr. 1.1, 1.2 şi 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 11/2007
M.Of. 509
În vigoare Versiune de la: 30 Iulie 2007
Art. 14
(1)Pot fi salarizate prin plata cu ora următoarele activităţi: repartizarea absolvenţilor de gimnaziu în licee şi şcoli de arte şi meserii, teste naţionale şi alte examinări sau testări stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, examenele de absolvire a şcolilor de artă şi meserii, profesionale, postliceale şi a învăţământului cu frecvenţă redusă sau a învăţământului deschis la distanţă, probele de specialitate sau de aptitudini la admiterea de la liceele din filiera vocaţională, clasele bilingve şi cu predare în limbile minorităţilor care susţin examenele pentru obţinerea certificatului/atestatului de competenţă profesională, examenele de bacalaureat, activitatea de traducere a subiectelor la examen, examenele pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar, activitatea didactică de pregătire a elevilor din loturile naţionale care participă la concursurile şcolare şi la olimpiadele elevilor, activităţile didactice de pregătire suplimentară a elevilor cu ritm lent de învăţare şi activităţile de perfecţionare şi de acordare a gradelor didactice personalului didactic (cursuri, aplicaţii, inspecţii, colocvii, examene), admiterea în învăţământul preuniversitar şi universitar, activitatea de cercetare ştiinţifică pe bază de contracte de cercetare din învăţământul superior, activitatea referenţilor (cadre didactice examinatoare) la susţinerea examenului de doctorat şi alte activităţi didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, stabilite conform legii.
(2)Salarizarea activităţilor enumerate mai sus prin plata cu ora pentru unităţile de învăţământ preuniversitar se face prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului, iar pentru instituţiile de învăţământ superior se face prin hotărârea senatului universitar.