Art. 33. - documente ce atestă calitatea de persoană juridică a solicitantului (în copie): - Metodologie din 2006 de atestare a competenţei tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare, precum şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică şi de expertizare

M.Of. 551

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Mai 2021
Art. 33
În vederea atestării, persoanele juridice interesate vor depune la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale un dosar care va cuprinde următoarele documente:
a)cerere-tip de atestare, conform anexei nr. 2, cu specificarea clară a activităţilor miniere şi/sau a operaţiunilor petroliere pentru care se solicită atestarea. Activităţile pentru care persoana juridică solicită atestarea trebuie să fie conforme cu cele prevăzute în codul CAEN;
b)documente ce atestă calitatea de persoană juridică a solicitantului (în copie):
actul juridic de înfiinţare a societăţii comerciale

[textul din Art. 33, litera B. din capitolul III, sectiunea 3 a fost abrogat la 01-feb-2010 de Art. I, punctul 15. din Ordinul 15/2010]
[textul din Art. 33, litera B. din capitolul III, sectiunea 3 a fost abrogat la 01-feb-2010 de Art. I, punctul 15. din Ordinul 15/2010]
- certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerţului;
[textul din Art. 33, litera B. din capitolul III, sectiunea 3 a fost abrogat la 01-feb-2010 de Art. I, punctul 15. din Ordinul 15/2010]
- dovada înscrierii la oficiul registrului comerţului a activităţilor miniere şi/sau a operaţiunilor petroliere pentru care se solicită atestarea, conform codului CAEN;
[textul din Art. 33, litera B. din capitolul III, sectiunea 3 a fost abrogat la 01-feb-2010 de Art. I, punctul 15. din Ordinul 15/2010]
c)memoriu privind activităţile miniere şi/sau operaţiunile petroliere reprezentative, desfăşurate în ultimii 3 ani (anexa nr. 4):
- în domeniul cercetării geologice;
- în domeniul explorării-exploatării-dezvoltării resurselor minerale şi/sau petroliere;
- alte domenii conexe de activitate;
d)documente care să ateste pregătirea, calificarea tehnică şi experienţa profesională ale personalului/ specialiştilor angajaţi ai societăţii comerciale (curriculum vitaei cu specificarea activităţilor miniere şi/sau a operaţiunilor petroliere desfăşurate), precum şi copii ale certificatelor sau ale altor documente care demonstrează frecventarea de către specialişti a cursurilor de instruire de specialitate în domeniul resurselor minerale, menţionate în anexele nr. 5 şi 9;
e)declaraţii care să ateste dotarea tehnică deţinută în proprietate sau închiriată: instalaţii, aparatură, echipamente şi utilaje specifice executării activităţilor miniere şi/sau operaţiunilor petroliere pentru care se solicită atestarea (anexa nr. 8);
f)documente care să ateste capacitatea financiară a solicitantului (scrisoare de bonitate cu principalii indicatori: lichiditate patrimonială, solvabilitate, rentabilitate);
g)nota de constatare a Compartimentului de inspecţie teritorială pentru resurse minerale privind capacitatea tehnică a solicitantului;
h)apartenenţa în bloc sau individuală a personalului angajat la organismele ştiinţifice de specialitate/organizaţii tehnice profesionale (anexa hr. 6);
i)atestarea persoanei juridice implică şi atestarea individuală a specialiştilor angajaţi de persoana juridică.