Art. 46. - Metodologie din 2005 de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat - 2006

M.Of. 834

În vigoare
Versiune de la: 15 Septembrie 2005
Art. 46
(1)Comisiile judeţene/a municipiul Bucureşti sau regionale de contestaţii reevaluează lucrările primite şi acordă note lucrărilor contestate, conform baremelor pentru probele scrise.
(2)Toate procedurile menţionate la art. 35 şi 36 din prezenta metodologie, privind desfăşurarea activităţii în centrele de evaluare, sunt respectate şi în cazul comisiei de contestaţii.
(3)După terminarea evaluării şi deschiderea lucrărilor, preşedintele comisiei de contestaţii analizează notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate iniţial. În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din profesori cu experienţă, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii. Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi notare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestaţii.
(4)Hotărârile comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti sau regionale de contestaţii se consemnează într-un proces-verbal care se semnează de către membrii comisiei şi de preşedinte.
(5)Lucrările scrise se restituie comisiilor judeţene de la care provin, care le distribuie centrelor de evaluare, împreună cu o copie de pe procesul-verbal. O copie a procesului-verbal în care sunt consemnate deciziile comisiei de contestaţii este predată delegatului fiecărui centru de examen care a înaintat cereri de reevaluare a lucrărilor scrise. Borderourile de corectare de la comisia de contestaţii şi procesul-verbal se păstrează la sediul inspectoratului şcolar respectiv timp de doi ani.
(6)Pentru lucrările care au primit la comisia de evaluare note de până la 9,50, nota acordată iniţial se modifică, prin creştere sau descreştere, dacă între nota iniţială şi nota acordată de comisia de contestaţii se va constata o diferenţă de cel puţin 0,50 puncte. Dacă diferenţa dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota iniţială rămâne neschimbată.
(7)Pentru lucrările care au primit iniţial cel puţin nota 9,50, nota definitivă este nota acordată de comisia de contestaţii.
(8)Notele stabilite după contestaţii, în conformitate cu alin. (5) şi (6), sunt definitive.
(9)În cazul în care se constată diferenţe mai mari de 1,50 puncte în plus sau în minus între nota iniţială şi nota obţinută la contestaţii, inspectoratele şcolare analizează situaţia în termen de 30 zile de la terminarea contestaţiilor, consultând profesorii evaluatori din ambele comisii (cea din centrul zonal de evaluare şi cea de la contestaţii) şi decid sancţionarea celor vinovaţi. Comisia Naţională va fi înştiinţată de sancţiunile aplicate, până la data de 1 noiembrie a anului în care s-a desfăşurat examenul.
(10)În perioada de evaluare a probelor scrise sau ulterior, Comisia Naţională de Bacalaureat poate desemna, după caz, comisii de reevaluare prin sondaj a unui număr de lucrări, urmărindu-se corectitudinea respectării baremelor. Comisia Naţională propune inspectoratelor şcolare sancţiuni, în cazul constatării unor nereguli flagrante. Reevaluarea nu conduce la modificarea notelor candidaţilor.