Capitolul vi - Procedura de contestare - Metodologie din 2005 de atestare a competenţei tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare, precum şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică şi de expertizare

M.Of. 437

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 24 Mai 2005
CAPITOLUL VI:Procedura de contestare
Art. 39
Persoanele juridice sau fizice care au solicitat atestarea de către comisia de atestare şi care consideră că nu au fost tratate corect pot face contestaţie.
Art. 40
Partea nemulţumită poate contesta în scris decizia comisiei de atestare.
Contestaţia se depune la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi va fi soluţionată de către o comisie numită prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.
Din comisia de soluţionare a contestaţiilor nu pot face parte membrii comisiei de atestare.
Dacă se consideră întemeiată contestaţia, comisia de soluţionare a contestaţiilor va revoca decizia anterioară şi va propune preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale eliberarea atestatului, informând contestatorul despre soluţia adoptată.
Dacă comisia de soluţionare a contestaţiilor consideră că nu sunt temeinice contestaţia şi modificarea deciziei anterioare, va informa în scris contestatorul asupra soluţiei adoptate şi a motivelor acesteia.
Art. 41
Contestaţiile se depun în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei.
Contestaţiile se rezolvă în termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii.
Art. 42
Tarifele pentru obţinerea certificatului de atestare se stabilesc de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, diferenţiat pentru persoane juridice şi persoane fizice, în funcţie de activităţile pe care acestea le desfăşoară.
Art. 43
Persoana fizică sau juridică care solicită atestarea achită tariful prevăzut, la eliberarea acestuia.