Art. 30. - Metodologie-Cadru din 2025 privind tipul programelor pentru dezvoltare în cariera didactică, asigurarea calităţii programelor şi sistemul de acumulare a creditelor ECTS pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar

M.Of. 472

În vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2025
Art. 30
(1)Cadrul didactic încadrat în mai multe unităţi de învăţământ declară, la începutul fiecărui an şcolar, unitatea de învăţământ la nivelul căreia optează pentru gestionarea creditelor ECTS (de regulă, unitatea de învăţământ în care are cele mai multe ore).
(2)După constatarea îndeplinirii condiţiei de formare obligatorii se calculează numărul de credite ECTS acumulate suplimentar, inclusiv credite ECTS dobândite prin recunoaştere şi echivalare.
(3)CFDCD constituie baza de date privind numărul creditelor ECTS, inclusiv cele dobândite prin recunoaştere şi echivalare, acumulate de fiecare cadru didactic din unitatea de învăţământ.
(4)CFDCD actualizează anual, în perioada 1 septembrie-31 octombrie, baza de date privind numărul creditelor ECTS, constituită conform precizărilor de la alin. (3), acumulate de fiecare cadru didactic pe parcursul anului şcolar precedent, până la data de 31 iulie.
(5)Creditele ECTS acumulate de un cadru didactic în urma procesului de recunoaştere şi echivalare precizat la art. 5 alin. (2), prin programe de abilitare funcţională precizate la art. 4 lit. c), nu se iau în calcul la stabilirea condiţiei de formare.
(6)Pentru actualizarea bazei de date privind numărul creditelor ECTS, inclusiv pentru recunoaşterea şi echivalarea creditelor profesionale transferabile, CFDCD colaborează cu consiliul de administraţie şi cu consiliul profesoral ale unităţii de învăţământ.