Art. 27. - Metodologie-Cadru din 2025 privind tipul programelor pentru dezvoltare în cariera didactică, asigurarea calităţii programelor şi sistemul de acumulare a creditelor ECTS pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar

M.Of. 472

În vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2025
Art. 27
(1)Monitorizarea impactului programelor pentru dezvoltare în cariera didactică la nivel naţional/judeţean/local se realizează de către inspectoratele şcolare, casele corpului didactic şi unităţile de învăţământ.
(2)Formele de monitorizare a impactului programelor pentru dezvoltare în cariera didactică asupra calităţii procesului educaţional pot fi: asistenţe la ore, inspecţii şcolare, rezultatele testelor/examenelor naţionale ale elevilor şi ale cadrelor didactice, feedback calitativ asigurat de formatori şi de formabili, schimburi de bune practici, aplicare de chestionare, focus-grupuri, sesiuni de diseminare a informaţiilor, sistemul de acumulare a creditelor transferabile ECTS, evaluarea şi recunoaşterea competenţelor şi a rezultatelor învăţării în cariera didactică etc.
(3)Casa corpului didactic, în calitate de facilitator şi furnizor de formare continuă, este centru de resurse, de asistenţă, de sprijin pentru dezvoltarea profesională şi managerială a personalului didactic la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti şi asigură suport unităţilor de învăţământ preuniversitar în procesul de monitorizare a impactului programelor asupra calităţii procesului educaţional şi în procesul de acumulare a creditelor ECTS.
(4)În exercitarea atribuţiilor legale de monitorizare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate organiza activităţi de monitorizare şi de evaluare a impactului dezvoltării profesionale continue a personalului didactic asupra calităţii procesului educaţional.