Art. 10. - Metodologie-Cadru din 2025 privind înfiinţarea ''Şcolii din spital''
M.Of. 562
În vigoare Versiune de la: 18 Iunie 2025
Art. 10
(1)Instituţiile de învăţământ superior de stat care au în structură facultăţi de medicină propun înfiinţarea unor unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, particulare şi confesionale de tipul "Şcoala din spital", prin hotărâre a senatului universitar şi în baza unui aviz consultativ al inspectoratului şcolar, în urma evaluării externe, conform prevederilor legale privind asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar.
(2)În colaborare cu inspectoratul şcolar, direcţiile de sănătate publică judeţene/Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi unităţile sanitare, unităţile de învăţământ acreditate declanşează procedura de autorizare a structurii "Şcoala din spital".
(3)Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar înaintează propunerea de ordin împreună cu referatul de aprobare, în care se explică oportunitatea înfiinţării "Şcolii din spital", vizat de ministrul educaţiei şi cercetării. Referatul de aprobare este întocmit anterior fişei de evaluare aprobate de Consiliul ARACIP, în baza listei, care va conţine numele copiilor/preşcolarilor/elevilor şi datele de identificare a acestora, anul de studiu, precum şi dovezi privind starea de sănătate, existente la data depunerii documentaţiei.
(4)Ministrul educaţiei şi cercetării emite ordin de autorizare a "Şcolii din spital", ca urmare a propunerii transmise de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, pe baza fişei de evaluare aprobată de Consiliul ARACIP.