Art. 33. - Metodologie-Cadru din 2024 de organizare şi desfăşurare a examenelor de absolvire, licenţă/diplomă şi disertaţie

M.Of. 118

În vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2024
Art. 33
(1)Înscrierea candidaţilor pentru examenul de finalizare a studiilor se realizează la sediile instituţiilor de învăţământ superior, conform calendarului aprobat prin regulamentul propriu de finalizare a studiilor.
(2)Din componenţa dosarului de examen, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale, administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se elimină cerinţa de depunere a copiilor legalizate ale documentelor, înlocuindu-se cu certificarea conformităţii cu originalul de către persoana care are atribuţii desemnate în acest sens. Prin excepţie, pe perioada instituirii stării de alertă, de necesitate sau de urgenţă, în baza autonomiei universitare, se poate realiza înscrierea online prin încărcarea documentelor de către studenţi, cu asumarea responsabilităţii de către aceştia cu privire la autenticitatea şi corespondenţa dintre documentele digitale/scanate şi cele originale.