Art. 29. - Metodologie-Cadru din 2024 de organizare şi desfăşurare a examenelor de absolvire, licenţă/diplomă şi disertaţie
M.Of. 118
În vigoare Versiune de la: 31 Decembrie 2024
Art. 29
(1)Pentru ciclul de studii universitare de masterat, examenul de disertaţie constă în prezentarea şi susţinerea lucrării de disertaţie.
(2)Pentru studii universitare oferite comasat de licenţă şi master - în cazul profesiilor reglementate, probele care constituie examenul de disertaţie şi modalitatea de susţinere a acestora sunt stabilite de către senatul universitar în funcţie de specificul programului de studii oferit comasat.
(3)Susţinerea lucrării de disertaţie este publică şi se desfăşoară în prezenţa, în acelaşi loc şi în acelaşi moment, a comisiei de examen şi a examinatului.
(4)Prin derogare de la prevederile alin. (3), pe perioada instituirii stării de alertă, de necesitate sau de urgenţă, în baza autonomiei universitare, cu respectarea calităţii actului didactic şi cu asumarea răspunderii publice, susţinerea lucrării de disertaţie se poate desfăşura şi online, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar, cu condiţia ca universitatea să dispună de o platformă electronică adecvată. Susţinerea în varianta online trebuie să fie înregistrată integral, pentru fiecare absolvent în parte, şi arhivată la nivelul facultăţii.
(5)Notele acordate de membrii comisiei de examen sunt numere întregi de la 1 la 10.
(6)Media de promovare a examenului de disertaţie trebuie să fie cel puţin 6,00.
(7)Media examenului de disertaţie se calculează cu două zecimale, fără rotunjire, exclusiv pe baza notelor acordate de către membrii comisiei de examen.
(8)Componenţa comisiilor pentru examenele de disertaţie şi a comisiilor pentru soluţionarea contestaţiilor, precum şi numărul membrilor acestora nu se modifică pe durata examenelor de finalizare a studiilor.
(9)Deliberarea comisiilor cu privire la stabilirea rezultatelor examenului de disertaţie nu este publică.
(10)Luarea deciziilor în cadrul comisiei este reglementată prin regulamentul propriu.
(11)Rezultatele se comunică prin afişare, în termen de cel mult 48 de ore de la data susţinerii, la avizierul facultăţii organizatoare şi pe pagina web a instituţiei de învăţământ superior.