Art. 10. - Metodologie-Cadru din 2023 de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar
M.Of. 814
În vigoare Versiune de la: 11 Septembrie 2023
Art. 10
(1)Pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, preşedintele consiliului de administraţie este directorul unităţii de învăţământ. Pentru unităţile de învăţământ preuniversitar particular şi confesional conducerea consiliului de administraţie este asigurată de persoana desemnată de fondatori.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică care organizează, cu o pondere majoritară, învăţământ profesional în sistem dual, respectiv învăţământ tehnologic în sistem dual, preşedintele consiliului de administraţie, având componenţa prevăzută la art. 4 alin. (2) lit. a), este ales în prima şedinţă a consiliului de administraţie convocată şi prezidată de director. Preşedintele este ales dintre director şi reprezentanţii operatorilor economici, prin vot secret, cu cel puţin jumătate plus unu din numărul total de membri, cu respectarea prevederilor anexei nr. 1. Următoarele şedinţe vor fi conduse de preşedintele ales.
(3)Prezenţa membrilor la şedinţele consiliului de administraţie este obligatorie. Dovada motivării absenţelor se anexează la documentele şedinţei consiliului de administraţie.
(4)Consiliul de administraţie este legal întrunit în şedinţă în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din totalul membrilor acestuia, cu respectarea prevederilor anexei nr. 1. În exercitarea atribuţiilor, consiliul de administraţie emite hotărâri.
(5)Hotărârile consiliului de administraţie se adoptă cu votul a cel puţin jumătate plus unu dintre membrii prezenţi, cu excepţiile prevăzute de legislaţia în vigoare şi prezenta metodologie-cadru.
(6)Hotărârile privind angajarea, motivarea, evaluarea, recompensarea, disponibilizarea personalului, respectiv răspunderea disciplinară, cu excepţia hotărârii privind stabilirea sancţiunii aplicate personalului didactic de predare, se iau la nivelul unităţii de învăţământ de către consiliul de administraţie, cu votul a cel puţin jumătate plus unu din totalul membrilor consiliului, cu respectarea prevederilor anexei nr. 1.
(7)În situaţii excepţionale, în care hotărârile consiliului de administraţie nu pot fi luate conform alin. (6), acesta va fi reconvocat o singură dată. La următoarea şedinţă cvorumul de şedinţă este cel puţin jumătate plus unu din totalul membrilor consiliului de administraţie, iar hotărârile consiliului de administraţie se adoptă cu cel puţin 2/3 din voturile celor prezenţi. Dacă în urma votului nu se obţine cel puţin numărul de 2/3 din voturile celor prezenţi, cu respectarea prevederilor anexei nr. 1, hotărârea nu poate fi adoptată.
(8)Hotărârea privind revocarea calităţii de preşedinte ales al consiliului de administraţie, altul decât directorul unităţii de învăţământ, situaţie prevăzută la art. 7 alin. (7), respectiv propunerea de eliberare din funcţie a directorului şi/sau a directorului adjunct ai/al unităţilor de învăţământ de stat, numiţi în urma concursului naţional, şi hotărârea privind sancţiunea acordată personalului didactic de predare, prevăzute la art. 198 alin. (4) lit. b) şi alin. (5) şi art. 211 alin. (4) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, se iau cu votul a cel puţin 2/3 din numărul total al membrilor consiliului de administraţie, cu respectarea prevederilor anexei nr. 1.
(9)Hotărârile privind bugetul şi patrimoniul unităţii de învăţământ se adoptă cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al membrilor consiliului de administraţie, cu respectarea prevederilor anexei nr. 1.
(10)Hotărârile consiliului de administraţie care vizează personalul din unitate, respectiv: procedurile pentru ocuparea posturilor, a funcţiilor de conducere, acordarea gradaţiei de merit, restrângerea de activitate, acordarea calificativelor, aplicarea de sancţiuni şi altele asemenea, se iau prin vot secret. În cazul şedinţelor desfăşurate online sau hibrid, modalitatea de exercitare a votului secret se precizează în procedura menţionată la art. 11 alin. (4).
(11)Membrii consiliului de administraţie care se află în conflict de interese nu participă la vot.
(12)O hotărâre a consiliului de administraţie se consideră adoptată dacă numărul voturilor "pentru" îndeplineşte condiţia de cvorum necesar adoptării hotărârilor.
(13)Directorul unităţii de învăţământ emite deciziile conform hotărârilor consiliului de administraţie. Lipsa cvorumului de şedinţă şi/sau a cvorumului necesar adoptării hotărârilor conduce la nulitatea hotărârilor luate în şedinţa respectivă.
(14)Hotărârile adoptate de consiliul de administraţie se publică la avizier, precum şi pe website-ul unităţii de învăţământ preuniversitar, în maximum 3 zile lucrătoare.
(15)La şedinţele consiliului de administraţie participă de drept, cu statut de observator, reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar care au membri în unitatea de învăţământ şi ai asociaţiei de părinţi membre a federaţiilor părinţilor cu activitate relevantă la nivel naţional. În cazul unităţilor de învăţământ gimnazial, liceal sau profesional, după caz, participă cu statut de observator şi preşedintele consiliului şcolar al elevilor. Preşedintele consiliului de administraţie convoacă observatorii la toate şedinţele consiliului de administraţie.
(16)La şedinţele consiliului de administraţie este invitat obligatoriu şi reprezentantul elevilor care învaţă la clasele cu învăţământ în limba maternă, dacă ordinea de zi prevede o problematică a acestui învăţământ. În mod similar se procedează şi în unităţile de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale în cadrul cărora funcţionează şi clase cu predare în limba română.
(17)La şedinţele consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar de stat participă şi profesorul consilier şcolar, atunci când se discută aspecte ce ţin de activitatea acestuia. Preşedintele consiliului de administraţie are obligaţia convocării profesorului consilier şcolar. Preşedintele poate invita şi alte persoane în funcţie de problematica înscrisă pe ordinea de zi.
(18)Menţiunea privind prezenţa la şedinţă şi îndeplinirea condiţiei de cvorum, discuţiile, punctele de vedere ale participanţilor, modalitatea de vot şi rezultatul obţinut în urma votării, precum şi hotărârea luată se consemnează în procesul-verbal de şedinţă şi sunt asumate de participanţi prin semnătură.
(19)La sfârşitul fiecărei şedinţe a consiliului de administraţie, membrii consiliului de administraţie participanţi, observatorii şi invitaţii au obligaţia să semneze procesul-verbal încheiat cu această ocazie.
(20)În prima şedinţă a consiliului de administraţie, preşedintele informează membrii şi observatorii că au obligaţia să nu dezvăluie sau să pună la dispoziţia altor persoane şi/sau să nu prezinte în spaţiul public sau prin reţele de socializare online sau prin mass-media datele cu caracter personal, respectiv informaţii, date ori documente analizate, supuse dezbaterii sau rezultate din activitatea consiliului, luarea la cunoştinţă fiind confirmată prin semnarea de către aceştia a procesului-verbal de şedinţă.